taxa cd

Taxa pe cultură, aproape de votul final în Parlament

Federația Editorilor din România, cea mai importantă entitate patronală din mediul editorial românesc, atrage atenția asupra unui proiect de lege aflat în faza finală de aprobare și care presupune creșterea prețului tuturor cărților de beletristică în beneficiul exclusiv al Uniunii Scriitorilor din România (USR). Senatul a adoptat tacit, în decembrie 2014, o propunere legislativă privind instituirea unui timbru cultural (literatură, cinematografie, teatru, muzică, folclor, arte plastice, arhitectură, divertisment). În nici două săptămâni de activitate parlamentară din 2015, a parcurs în viteză traseul din Camera Deputaților, aflându-se în prezent în faza votului final din Comisia de Cultură, după care urmează votul în plen, spun reprezentanţii Federația Editorilor din România.

Taxa pe cultură, aproape de votul final în Parlament