Tagor finalizează anul acesta primele apartamente din proiectul din Pipera. Care sunt preţurile

Dezvoltatorul imobiliar Tagor, care construieşte trei proiecte rezidenţiale, în Bucureşti, Arad şi Timişoara, va finaliza în acest an prima fază a proiectului din cartierul bucureştean Pipera. 
Andrada Ghira - mie, 15 oct. 2014, 10:07
Tagor finalizează anul acesta primele apartamente din proiectul din Pipera. Care sunt preţurile

Proiectul rezidenţial din Pipera prevede construirea unui număr de 600 de apartamente, iar în total investiţia va fi de 57,6 milioane de euro.

Prima fază a proiectului se apropie de finalizarea construcţiei a 76 de apartamente, cu termen de predare decembrie 2014, şi cu un parc privat de 1.300 de metri pătraţi pentru activităţi sportive şi de agrement în aer liber. Printre cei care sunt interesaţi de apartamente aici se numără şi investitori financiari care ulterior vor închiria apartamentele. 

Construcţia proiectului din Pipera a fost anunţată încă de anul trecut, deşi la vremea aceea compania vânduse doar 12 apartamente din primul proiect, Adora Urban Village, din Bragadiru. 

Vânzările vor începe efectiv din 16 octombrie, odată cu deschiderea târgului imobiliar tIMOn, care are loc la sfârşitul acestei săptămâni în Bucureşti. 

Adora Pipera este construit pe strada  Vasile Alecsandri, numărul 1B, în Pipera-Voluntari, iar preţurile pornesc de la 47.400 de euro pentru studiouri duble, de la 63.000 de euro pentru apartamentele cu două camere, de la 80.000 de euro pentru cele cu trei camere, iar cele pentru apartamentele de tip penthouse pornesc de la 118.000 de euro. 

Te-ar mai putea interesa și
Criză Ungaria- Volatilitatea forintului face mai atractivă moneda euro pentru investitorii germani din Ungaria
Criză Ungaria- Volatilitatea forintului face mai atractivă moneda euro pentru investitorii germani din Ungaria
Volatilitatea forintului ungar a crescut sprijinul pentru introducerea monedei euro în rândul investitorilor germani din Ungaria, până la cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani, potrivit......
Anunţ despre când vor ajunge pensiile de Paşte. Şeful Poştei: Până de sărbători putem livra pensiile. Depinde când ne intră banii în conturi
Anunţ despre când vor ajunge pensiile de Paşte. Şeful Poştei: Până de sărbători putem livra pensiile. Depinde când ...
Poşta Română poate distribui pensiile înainte de sărbătorile pascale, dar procesul depinde de data la care compania ...
UE pune lupa, din nou, pe China. Autorităţile europene încep o anchetă privind piaţa chineză a dispozitivelor medicale
UE pune lupa, din nou, pe China. Autorităţile europene încep o anchetă privind piaţa chineză a dispozitivelor medicale
Uniunea Europeană a deschis miercuri o anchetă privind piaţa publică chineză a dispozitivelor medicale, suspectând ...
Jumătate dintre companiile imobiliare din Europa Centrală se aşteaptă la o creştere a investiţiilor. În România, se temperează activitatea în piaţa de birouri – studiu
Jumătate dintre companiile imobiliare din Europa Centrală se aşteaptă la o creştere a investiţiilor. În România, ...
Jumătate dintre companiile imobiliare din Europa Centrală (49%) estimează că investiţiile în domeniu vor creşte în ...