Taxa auto: românii pot cere banii înapoi până la 31 decembrie 2020. Statul plăteşte în rate timp de cinci ani

Persoanele care vor restituirea taxei de poluare sau a taxei auto, sub diversele forme sub care a fost aplicată în perioada 2007-2013, pot depune solicitarea până la sfârşitul anului 2020, iar statul urmează să facă plata în tranşe anuale, timp de cinci ani, potrivit unui ordin comun semnat de ministrul Mediului şi de preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), publicat în Monitorul Oficial la peste şapte luni după intrarea în vigoare a actului normativ care prevede restituirea sumelor, informează NEWS.ro.
Economica.net - mie, 13 apr. 2016, 10:52
Taxa auto: românii pot cere banii înapoi până la 31 decembrie 2020. Statul plăteşte în rate timp de cinci ani

Ordinul aprobă procedura de restituire a sumelor prevăzută în Ordonanţa de Urgenţă 9/2013 a Guvernului privind timbrul de mediu pentru autovehicule, modificată şi completată prin Ordonanăţa Guvernului numărul 40/2015.

„Cererea de restituire trebuie să fie depusă în cadrul termenului legal de prescripţie a dreptului de a cere restituirea, respectiv în termen de cinci ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul la restituire”, se precizează în ordin.

Acesta precizează că data la care a luat naştere dreptul la restituire este data intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului 40/2015, publicată în Monitorul Oficial în 31 august 2015.

Astfel, românii care vor restituirea banilor plătiţi sub formă de taxă auto sau de poluare pot înainta cererea până cel târziu la data de 31 decembrie 2020, când se împlinesc cinci ani de la 1 ianuarie 2016.

Ordinul mai prevede şi modul în care statul va restitui taxa auto, în termen de cinci ani, în tranşe egale de căte 20% din suma totală, după data aprobării restituirii.

„Pentru cererile de restituire depuse în primul semestru al fiecărui an, perioada de restituire a tranşei este luna aprilie a fiecăruia dintre următorii patru ani. Pentru cererile de restituire depuse în cel de-al semestru al fiecărui an, perioada de restituire a tranşei este luna noiembrie a fiecăruia dintre următorii patru ani”, se arată în ordin.

Sumele restituite sunt sumele plătite de către contribuabili sub formă de taxă de mediu sau de poluare, indexate cu rata inflaţiei, calculată de către Institutul Naţional de Statistică, de la data plăţii până la luna în care statul restituie banii.

Actul mai prevede că o solicitare de restituire poate fi respinsă de către ANAF dacă lipseşte documentul care dovedeşte plata taxei, în cazul în care contribuabilul nu depune în termen de 60 de zile alte documente solictate de către Fisc sau dacă persoana care cere restituirea nu indică un cont bancar în care să se depună banii.

Actele normative şi modificările ulterioare au fost aprobate de către Guvern după mai multe decizii defavorabile ale Curţii Europene de Justiţie în privinţa taxelor auto sau de poluare percepute de către statul român începând din 2007 pentru înmatricularea unui autovehicul second-hand.

În noiembrie 2014, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis că sistemul de rambursare a taxei auto din 2008, prevăzut în Ordonanţa de Urgenţă 9/2013 care instituie timbrul de mediu, contravine dreptului UE. Într-o altă speţă, Curtea de Justiţie a UE a decis, în aprilie 2015, că timbrul de mediu este discriminator.

În urma sentinţelor, Guvernul a aprobat, în august 2015, Ordonanţa 40/2015, publicată în Monitorul Oficial în 31 august, prin care modifică vechea Ordonanţă de Urgenţă din 2013.

Actul normativ prevedea că „procedura de efectuare a plăţii sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum şi dobânzile calculate până la data plăţii integrale va fi stabilită prin ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor şi al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală”.

Însă ordinul a intrat în vigoare abia marţi, 12 aprilie, la peste şapte luni după intrarea în vigoare a Ordonanţei 40/2015.

Ministrul Mediului, Cristiana Paşca Palmer, şi preşedintele ANAF, Dragoş Doroş, vor susţine miercuri, după prânz, o declaraţie comună de presă în care vor veni cu precizări legate de ordinul comun.

Te-ar mai putea interesa și
O nouă autostradă: CNAIR a transmis către ANAP documentația pentru contractul de construire a Alternativei Techirghiol
O nouă autostradă: CNAIR a transmis către ANAP documentația pentru contractul de construire a Alternativei Techirghiol
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a transmis astăzi către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) documentația pentru contractul de construire al......
„Vânzarea de mai” s-ar putea sa fi început în aprilie
„Vânzarea de mai” s-ar putea sa fi început în aprilie
Se pare că sezonul slab al acțiunilor a apărut mai devreme în acest an. Suntem încă în aprilie, în timp ce o faimoasă ...
Hisky le oferă reduceri la biletele de avion românilor care își reînnoiesc viza pentru Statele Unite ale Americii
Hisky le oferă reduceri la biletele de avion românilor care își reînnoiesc viza pentru Statele Unite ale Americii
Transportatorul aerian HiSky anunță că se alătură campaniei de includere a țării noastre în programul Visa Waiver, ...
Poșta Română consultă piața pentru achiziția de servicii medicale pentru angajații săi
Poșta Română consultă piața pentru achiziția de servicii medicale pentru angajații săi
Compania Naţională "Poşta Română" (CNPR) a depus în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) procedura de consultare ...