Taxa de trecere a podului de la Feteşti – Cernavodă poate fi achitată online

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a lansat www.taxa-pod-fetesti.ro, prima platformă online de plată a tarifului de trecere pentru podul de la Feteşti - Cernavodă de pe Autostrada A2.
Economica.net - joi, 16 feb. 2017, 16:45
Taxa de trecere a podului de la Feteşti - Cernavodă poate fi achitată online

‘Prin lansarea platformei www.taxa-pod-fetesti.ro închidem cercul de servicii online destinate achitării taxelor de drum în România. Prin platforma www.e-rovinieta.ro oferim un sistem de gestiune integrat pentru posesorii de autovehicule care achiziţionează rovinieta online, iar acum, prin www.taxa-pod-fetesti.ro, le oferim şoferilor o modalitate simplă şi utilă de plată pentru una sau mai multe treceri la podul de la Feteşti – Cernavodă şi de gestionare eficientă a trecerilor achiziţionate’, a declarat secretarul general al UNTRR, Radu Dinescu.

Potrivit UNTRR, pentru a achita online tariful, un şofer trebuie să se înregistreze pe platforma www.taxa-pod-fetesti.ro, să adauge o comandă şi să completeze datele pentru peajul dorit. Plăţile se pot face atât prin intermediul procesatorului securizat de carduri bancare, cât şi prin bancă, prin ordin de plată.

După confirmarea plăţii, se emite peajul şi se primeşte prin e-mail factura şi datele peajului şi, gratuit, prin SMS, datele peajului emis.

‘Comenzile, peajele emise şi facturile se vor putea accesa oricând în cadrul contului de pe platformă. Tarifele de trecere aplicate pe platforma www.taxa-pod-fetesti.ro sunt cele aprobate de CNAIR prin ordinul nr. 162 din 28 aprilie 2015 privind stabilirea tarifului de trecere înregistrat prin intermediul sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei’, precizează UNTRR.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990, care promovează şi apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 14.000 membri – operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...