Teva Pharmaceutical continuă concedierile

Teva Pharmaceutical Industries Ltd, cel mai mare producător de medicamente generice din lume, va concedia în următoarea lună o parte din cei 7.000 de angajaţi din Israel, ca parte a planului de schimbare a strategiei sale globale şi de îmbunătăţire a competitivităţii, transmite Reuters.
Economica.net - Dum, 23 iul. 2017, 12:03
Teva Pharmaceutical continuă concedierile

Teva, cea mai mare companie din Israel, nu a specificat câţi angajaţi vor fi concediaţi, dar surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că ar fi vorba de 350 de persoane, în special în sectorul producţiei.

În acest sector Teva are 4.000 de angajaţi în Israel. Compania farmaceutică a început deja consultările cu sindicatele de la două unităţi de producţie, una în oraşul Kfar Saba şi alta în sudul deşertului Negev.

‘Pe fondul realităţii complexe a afacerilor cu care se confruntă întreaga industrie farmaceutică, şi în special Teva, compania a implementat în ultimii an un plan de reorganizare la nivel global. O mare parte a fost finalizată în majoritatea ţărilor unde operează Teva’, se arată într-un comunicat al firmei israeliene.

Luna trecută, Teva Pharmaceutical a anunţat că va concedia în perioada următoare 500 de angajaţi de la fabrica din Ungaria.

Teva intenţionează ca până la sfârşitul lui 2018 să vândă sau să închidă fabrica sa din Godollo, lângă Budapesta, şi doreşte să ofere angajaţilor beneficii care să le permită să-şi găsească noi locuri de muncă, a anunţat grupul farmaceutic, prezent şi în România.

În prezent, Teva are peste 2.000 de angajaţi în Ungaria, la fabricile din Debreţin, Sajobabony şi la departamentul său de vânzări. Guvernul de la Budapesta îi va ajuta pe angajaţii concediaţi de Teva prin cursuri de recalificare, a anunţat Ministerul Economiei.

Recent, Teva Pharmaceutical a anunţat că se aşteaptă să înregistreze în acest an un profit de 4,90 – 5,30 dolari per titlu, la venituri de 23,8 – 24,5 miliarde de dolari.

Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la un profit de 5,82 dolari per acţiune, la venituri de 25,32 miliarde de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Schimbări la plata daunei RCA pentru păgubiții din falimente tip City Insurance sau Euroins. Prioritate pentru cei mai afectați păgubiți
Schimbări la plata daunei RCA pentru păgubiții din falimente tip City Insurance sau Euroins. Prioritate pentru cei mai ...
Despăgubirile din vătămări corporale și decese acoperite de RCA vor avea prioritate la plată în cazul în care asigurătorul șoferului vinovat este faliment, iar dauna va fi plătită, de......
Piața crypto a pierdut peste 400 de miliarde de dolari: Slothana încă are șanse să genereze profit
Piața crypto a pierdut peste 400 de miliarde de dolari: Slothana încă are șanse să genereze profit
Într-o altă seară de negocieri, marcată de evenimente tensionate și întunecate, prețul Bitcoin a căzut cu încă ...
După BYD și Chery, un alt producător chinez ar putea deschide o fabrică în Europa
După BYD și Chery, un alt producător chinez ar putea deschide o fabrică în Europa
La doar câteva săptămâni după ce BYD a anunțat oficial planul său de a construi o uzină în Ungaria și la câteva ...
TAROM și lecția sârbească de zbor cu arabii. Cum s-a redresat Air Serbia cu ajutor de la Etihad Airways în 10 ani
TAROM și lecția sârbească de zbor cu arabii. Cum s-a redresat Air Serbia cu ajutor de la Etihad Airways în 10 ani
Guvernanții încearcă pentru a doua oară atragerea unui investitor străin în TAROM, companie care zboară de aproape ...