Transelectrica riscă să piardă 70 milioane euro din fonduri UE pentru că nu poate expropria terenuri

Compania de stat Transelectrica (TEL) riscă să piardă fonduri europene de 70 milioane euro din cauză că, de mai mulţi ani, nu poate expropria câteva terenuri în sud-estul ţării, de care are nevoie pentru a construi o linie de export a energiei în Serbia.
Economica.net - J, 25 apr. 2013, 09:45
Transelectrica riscă să piardă 70 milioane euro din fonduri UE pentru că nu poate expropria terenuri

„Nu putem accesa aceste fonduri pentru că nu putem expropria mai multe terenuri, de care avem nevoi pentru a construi linia de export Reşiţa-Pancevo (Serbia), pe o distanţă de 150 kilometri”, a declarat joi directorul general al Transelectrica, Ştefan Gheorghe, într-un seminar pe teme energetice.

Transelectrica are o problemă similară şi la graniţa cu Ungaria. Compania nu figureză în Legea 2015/2011 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică printre persoanele juridice care pot reprezenta expropriatorul.

Gheorghe a adăugat că legea exproprierii pentru instalaţii de utilitate publică este blocată în Parlament.

Potrivit directorului, Transelectrica ar putea începe imediat construcţiei liniei de export spre Serbia, dacă legea i-ar permite să exproprieze terenurile respective.

Totodată, compania este presată de timp, întrucât ar putea primi fondurile europene cu condiţia ca investiţia să fie finalizată până în 2015.

„Dacă am reuşi să facem aceste exproprieri, am finaliza proiectul până în 2015. Dacă am începe la anul, am avea probleme. Oricum, pentru a primi banii ar trebui să terminăm investiţia până în 2015”, a adăugat Gheorghe.

Pentru acest an, compania a programat investiţii de 420 milioane lei (95,2 milioane euro). Sumele prevăzute pentru investiţii vor fi semnificativ mai mari anul viitor (763,1 milioane lei -173 milioane euro), dar şi în 2015 (748,2 milioane lei – 169,5 milioane euro).

Transelectrica estimează pentru acest an venituri totale de 2,859 miliarde lei (aproape 648 milioane euro), foarte uşor sub cele înregistrate anul trecut, de 2,86 miliarde lei (641,8 milioane euro). Cheltuielile ar urma să însumeze 2,815 miliarde lei (637,8 milioane euro) în acest an, faţă de 2,813 miliarde lei (631,4 milioane euro) în 2012.

Compania este controlată de Ministerul Economiei, care deţine 58,69% din acţiuni, alţi acţionari importanţi fiind Fondul Proprietatea (13,5%) şi SIF Oltenia (6,3%), potrivit celor mai recente informaţii.

Te-ar mai putea interesa și
Prețul aurului a depăşit pentru prima dată în istorie pragul de 4.500 de dolari pe uncie
Prețul aurului a depăşit pentru prima dată în istorie pragul de 4.500 de dolari pe uncie
Pe piaţa spot, cotaţia aurului a depăşit pentru prima dată în istorie pragul de 4.500 de dolari pe uncie, pe fondul aşteptărilor că Rezerva Federală a SUA (Fed) va reduce din nou......
Un gigant indian aduce bani în fabricile din România. Gravita, una dintre cele mai mari companii de reciclare din lume, își mărește participațiile
Un gigant indian aduce bani în fabricile din România. Gravita, una dintre cele mai mari companii de reciclare din lume, ...
Gravita, un gigant indian listat pe mai multe burse mari, cu afaceri de miliarde de dolari, își mrește cota de interes ...
Peste 81% dintre mașinile produse de uzina Ford Otosan din Craiova sunt exportate
Peste 81% dintre mașinile produse de uzina Ford Otosan din Craiova sunt exportate
Ca și în cazul uzinei Dacia din Mioveni, fabrica de vehicule Ford Otosan din Craiova exportă un procent major din întreaga ...
Prețul aurului ar putea ajunge în 2026 la 5.300 de dolari uncia. 2025 rămâne un an cu creștere istorică, de 60% a randamentelor – Victor Dima, Tavex
Prețul aurului ar putea ajunge în 2026 la 5.300 de dolari uncia. 2025 rămâne un an cu creștere istorică, de 60% a randamentelor ...
Prețul aurului a crescut în ultimele 12 luni cu 60%, cee ace face ca anul 2025 să fie un an istoric, marcat de randamente ...