Transgaz a atribuit CIS Gaz un contract de 22,4 milioane lei, pentru realizarea conductei de gaze naturale Mintia-Brad-Stei

CIS Gaz este câştigătorul licitaţiei organizate de Transgaz pentru realizarea conductei de transport gaze naturale Mintia - Brad - Stei, etapa I tronson Mintia-Brad, judeţul Hunedoara, în valoare de 22,455 milioane de lei, fără TVA, scrie Agerpres.
Economica.net - joi, 11 oct. 2018, 13:36
Transgaz a atribuit CIS Gaz un contract de 22,4 milioane lei, pentru realizarea conductei de gaze naturale Mintia-Brad-Stei

Potrivit unui anunţ de atribuire publicat de Transgaz pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), obiectul contractului îl constituie conducta de transport gaze naturale Mintia – Brad- Stei: etapa I tronson Mintia – Brad, judeţul Hunedoara, DN 300, în lungime de circa 35 de kilometri.

Contractul a fost atribuit prin licitaţie deschisă pe criteriul preţului cel mai scăzut şi nu intră sub incidenţa acordului privind contractele de achiziţii publice.

La licitaţie au fost depuse trei oferte, însă doar două au fost admisibile.

Conform anunţului, contractul poate fi subcontractat, astfel că „ofertantul Cis Gaz SA declară că subcontractează societăţii Condmag SA ‘lucrările de execuţie montaj conductă’, pentru ‘Realizarea conductei de transport gaze naturale Mintia – Brad – Stei: etapa I tronson Mintia – Brad, judeţul Hunedoara'”. Partea din contract care ar putea fi subcontractată – valoare fără TVA: 6.959.786,03 lei.

Contractul de faţă nu este legat de un proiect/program finanţat din fonduri comunitare.

Termenul de execuţie a lucrărilor este de 16 luni. Valabilitatea contractului este de 36 de luni.
„Preţul total al contractului se poate modifica, fără organizarea unei noi proceduri de atribuire, conform clauzelor de revizuire prevăzute în contractul de lucrări”, se spune în anunţ. 

Te-ar mai putea interesa și
Scotty The AI își face intrarea pe MEXC cu o creștere de preț de 33% (P)
Scotty The AI își face intrarea pe MEXC cu o creștere de preț de 33% (P)
La momentul redactării acestui articol, moneda meme nou apărută în spațiul crypto, Scotty the AI, a avut un debut surprinzător în cadrul programului de prelansare Kickstarter al schimbului......
Explozie la rafinăria Petromidia. Ce spun oficialii Rompetrol (KMG Internaţional)
Explozie la rafinăria Petromidia. Ce spun oficialii Rompetrol (KMG Internaţional)
O explozie a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Explozia nu a fost ...
CFR Marfă scoate la spre vânzare Hotelul Express din Predeal, la preţul de 15 milioane de lei
CFR Marfă scoate la spre vânzare Hotelul Express din Predeal, la preţul de 15 milioane de lei
CFR Marfă scoate la vânzare Hotelul Express, situat în centrul staţiunii Predeal, în cadrul procesului amplu de valorificare ...
Invazia Rusiei în Ucraina anunţă o nouă eră în Europa, consideră premierul polonez Donald Tusk
Invazia Rusiei în Ucraina anunţă o nouă eră în Europa, consideră premierul polonez Donald Tusk
Invazia rusă în Ucraina, începută cu peste doi ani în urmă, anunţă o nouă eră în Europa, o perioadă caracterizată ...