Transgaz cumpără robineţii pentru BRUA de la Totalgaz Industrie Iaşi

Transgaz a atribuit firmei ieşene Totalgaz Industrie un contract în valoarea de 4,87 milioane de euro pentru livrarea de robineţi necesari construirii gazoductului BRUA, potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).
Economica.net - mie, 04 apr. 2018, 21:19
Transgaz cumpără robineţii pentru BRUA de la Totalgaz Industrie Iaşi

Robineţii vor fi necesari pentru executia proiectului „Dezvoltarea Sistemului Naţional de transport gaze naturale pe coridorul Bulgaria Romania Ungaria Austria (BRUA) – Faza 1: Conducta de transport gaze naturale Podişor – Recaş în lungime de 479 km”, se arată în anunţul de atribuire, publicat în SEAP pe 29 martie.

Robineţii vor fi livraţi în organizările de şantier situate pe traseul conductei (Argeş, Vâlcea, Gorj, Caraş Severin şi Timişoara).

Transgaz a scos la licitaţie contractul pentru achiziţia robineţilor pe 30 decembrie 2016 la o valoarea estimată de 5,79 milioane de euro. Deşi în cadrul licitaţiei au fost depuse 10 oferte, doar două au fost considerate admisibile.

Pe 23 martie, Transgaz a semnat şi contractul pentru execuţia celor 3 staţii de comprimare gaze de câte 10 MW prevăzute în proiectul BRUA Faza 1, iar în data de 14 aprilie, conform calendarului, va fi semnat semnat ordinul de începe a lucrărilor.

Proiectul BRUA Faza 1 presupune construirea pe teritoriul României a unei conducte de transport de gaze naturale ce va facilita conexiunea dintre conductele existente, de la Podişor până la Recaş, pe direcţia Podişor-Corbu-Hurezani-Haţeg-Recaş şi constă în: construcţia conductei transport gaze naturale Podişor-Recaş în lungime de 479 km, staţie de comprimare gaze Podişor, staţie de comprimare gaze Bibeşti, staţie de comprimare gaze Jupa, fiecare staţie fiind echipată cu câte două agregate de comprimare (unul în funcţiune şi unul de rezervă) cu posibilitatea de asigurare a fluxului bidirecţional de gaze.

De-a lungul traseului conductei se vor amplasa 38 de staţii de robinete de secţionare, din care 33 pe firul conductei şi 5 în incinta staţiilor de comprimare gaz, precum şi 18 staţii de protecţie catodică.

Conform unei informaţii a Transgaz publicată pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti, din calendarul estimativ de dezvoltare a proiectului BRUA, finalizarea Fazei I are ca termen sfârşitul anului 2019.

Te-ar mai putea interesa și
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
223 de consumatori casnici din Sectorul 3 al Capitalei sunt afectaţi, sâmbătă, de întreruperea alimentării cu gaze a instalaţiei comune de utilizare, ca urmare a unui incident....
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Samsung și Apple și-au împărțit fiecare câte cinci locuri în top 10, contribuind cu 20% la volumul global de smartphone-uri ...
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
Cerul va fi variabil la Bucureşti, se va semnala ceaţă, iar vântul va sufla moderat, cu viteze de până la 40 km/h în ...
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță că a fost împiedicată să percheziționeze mai multe sedii oficiale
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță ...
Agenţia anticorupţie a Ucrainei (NABU) a acuzat sâmbătă mai mulţi deputaţi că au acceptat mită în schimbul voturilor ...