Transgaz, profit net în creştere cu 21% în primele nouă luni, la aproape 434 milioane de lei

Transgaz a înregistrat în primele nouă luni din acest an un profit net de 433,552 milioane lei, în creştere cu 21% raportat la cel obţinut în perioada similară din 2016, de 358,469 milioane lei, conform datelor transmise luni de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Economica.net - lun, 13 nov. 2017, 09:51
Transgaz, profit net în creştere cu 21% în primele nouă luni, la aproape 434 milioane de lei

Potrivit sursei citate, societatea a obţinut un profit net de 33,061 milioane lei în al treilea trimestru din acest an, în scădere cu 57% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2016.

Transgaz a raportat venituri din activitatea de exploatare înainte de activitatea de echilibrare şi de construcţii conform cu IFRIC12 în urcare cu 5% faţă de realizările din primele 9 luni ale anului precedent, înregistrându-se o creştere de 61,963 milioane de lei. Cheltuielile de exploatare înainte de echilibrare şi de activitatea de construcţii conform cu IFRIC12 au scăzut cu 1% faţă de 9 luni 2016, nivelul acestora fiind cu 10,358 milioane de lei mai mic.

Cheltuielile pentru investiţii realizate la 30 septembrie 2017 au fost de 46,026 milioane de lei, din care 2,669 milioane de lei reprezintă instalaţii de racordare la SNT realizate în baza regulamentului de acces la SNT aprobat prin HG nr. 1043/2004.

Conform raportului, la 30 septembrie 2017, volumul creanţelor restante a fost de 306,917 milioane de lei, cu 56,498 milioane de lei mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent (250,419 milioane de lei). Totodată, Transgaz menţionează că la data de 30 septembrie 2017 nu înregistrează plăţi restante.

Potrivit raportului, la 30 septembrie 2017, s-a vărsat la bugetul de stat suma de 536,775 milioane de lei, din care: taxa pe valoarea adăugată – 203,759 milioane de lei, redevenţa petrolieră – 149,526 milioane de lei, impozit pe profit – 97,5 milioane de lei, impozitul pe monopolul natural – 44,288 milioane de lei, impozitul pe venituri din salarii – 32,466 milioane de lei. De asemenea compania a achitat bugetelor locale, fondurilor speciale şi asigurărilor sociale suma de 102,183 milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Două noi magazine Flanco Smart Discounter. Retailerul electroIT și-a pus noul brand pe un magazin în Vitantis din București și unul în Argeș Mall
Două noi magazine Flanco Smart Discounter. Retailerul electroIT și-a pus noul brand pe un magazin în Vitantis din București ...
După ce și-a anunțat, luna aceasta, rebrandingul și o nouă poziționare în zona de Smart Discounter, retailerul electro-IT din România a deschis sub banner două magazine, în București și......
PepsiCo România investește peste 2 milioane de dolari în panouri fotovoltaice
PepsiCo România investește peste 2 milioane de dolari în panouri fotovoltaice
PepsiCo, unul dintre liderii industriei de produse alimentare și băuturi, a investit 2,1 milioane de dolari în peste 3.000 ...
Premierul spaniol Pedro Sanchez şi-a suspendat îndatoririle publice şi se gândeşte dacă va demisiona
Premierul spaniol Pedro Sanchez şi-a suspendat îndatoririle publice şi se gândeşte dacă va demisiona
Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a anunţat miercuri că îşi suspendă îndatoririle publice "timp de câteva zile" ...
Proiectul Interconectării Energetice Grecia-Egipt avansează. Încep licitațiile pentru studii de fezabilitate
Proiectul Interconectării Energetice Grecia-Egipt avansează. Încep licitațiile pentru studii de fezabilitate
Sectorul energetic european se află în fața unei dezvoltări majore odată cu anunțul deschiderii licitațiilor pentru ...