Transportatorul de gaze din Ungaria: România nu poate consuma tot gazul din Marea Neagră. Ce faceţi cu el, un foc mare?

România nu are ce să facă cu întreaga producţie de gaze din Marea Neagră, iar un export spre nord sau sud nu este fezabil, astfel că gazele vor ajunge în vestul Europei prin Ungaria, a declarat, miercuri, Kristof Terhes, CEO al FGSZ, transportatorul maghiar de gaze, într-o conferinţă de presă organizată de companie la Bucureşti.
Economica.net - mie, 27 iun. 2018, 12:02
Transportatorul de gaze din Ungaria: România nu poate consuma tot gazul din Marea Neagră. Ce faceţi cu el, un foc mare?

‘Am vrut să avem această conferinţă de presă la Bucureşti pentru că am citit foarte multe articole care aveau informaţii eronate legate de noi şi de gazele din Marea Neagră şi foarte mulţi politicieni au vorbit despre lucruri care nu sunt 100% corecte. Vrem să înţelegeţi că România se află pe punctul de a lua cea mai importantă decizie economică din ultimii 20 de ani. Vorbim de 200 de miliarde de metri cubi de gaze în România’, a spus oficialul companiei din Ungaria.

Terhes a subliniat că România nu poate consuma toată această cantitate de gaze, având în vedere faptul că doar 30-35% din populaţie este conectată la reţeaua de gaze, în timp ce în Ungaria este vorba de 95% (a doua cea mai mare reţea din Europa, din acest punct de vedere, după Olanda, unde 99% din populaţie este racordată la reţeaua de gaze).

‘Este pur şi simplu prea mult pentru necesitatea internă a ţării. Nu aveţi petrochimie, nu puteţi folosi gazele naturale ca materie primă. Ce faceţi cu gazul? Îl ardeţi, faceţi un foc mare?’, s-a întrebat el retoric.

Terhes a criticat şi întârzierea cu care Parlamentul din România dezbate legislaţia din domeniul operaţiunilor petroliere offshore.

‘Este greu pentru noi să ne explicăm întârzierea unor legi în baza cărora se va lua cea mai importantă decizie pentru România, care ar însemna 4-5 miliarde de dolari venituri pentru România. Noi lucrăm în business, nu în politică, şi pentru noi este foarte greu de înţeles de ce aceste lucruri nu se întâmplă. În primul rând vor beneficia de aceste proiecte România şi contribuabilii români, apoi Exxon şi OMV, iar, în al treilea rând, Transgaz, iar noi venim pe locul al patrulea, dacă fluxul de gaze ajunge în Ungaria’, a susţinut şeful FGSZ.

În opinia sa, nu este fezabilă varianta potrivit căreia gazele din Marea Neagră ar putea fi exportate din România spre nord, spre Ucraina, şi spre sud, la bulgari.

 

Te-ar mai putea interesa și
Cultivatorii americani de grâu se confruntă cu o situaţie economică dificilă din cauza supra-aprovizionării cu cereale
Cultivatorii americani de grâu se confruntă cu o situaţie economică dificilă din cauza supra-aprovizionării cu cereale
Profitul se îndepărtează de cultivatorii americani de grâu şi mulţi dintre ei nu se aşteaptă la o situaţie de echilibru (break even) în 2024, în condiţiile în care oferta consistentă la......
Iohannis: Sunt unele zone unde nu s-a înţeles ce înseamnă intrarea României în Air Schengen
Iohannis: Sunt unele zone unde nu s-a înţeles ce înseamnă intrarea României în Air Schengen
 Există zone în care "nu s-a înţeles foarte exact ce înseamnă intrarea României în Air Schengen", a afirmat, miercuri, ...
Marca Dacia continuă să crească. Peste 151.000 de mașini înmatriculate în Europa în primul trimestru din 2024
Marca Dacia continuă să crească. Peste 151.000 de mașini înmatriculate în Europa în primul trimestru din 2024
Înmatriculările de mașini noi din Europa s-au majorat, după primele trei luni din 2024, cu 4,9%. Înmatriculările Dacia ...
Apropierea Georgiei de UE este din nou amenințată – „Legea rusă” trece de primul vot în Parlament. Zeci de mii de oameni au ieșit la protest
Apropierea Georgiei de UE este din nou amenințată – „Legea rusă” trece de primul vot în Parlament. ...
Aproximativ 20.000 de persoane au manifestat miercuri în Georgia împotriva votului în prima lectură a unui proiect de ...