Tranzacţiile cu acţiuni Electrica depăşeau 8,5 milioane euro, la jumătatea sesiunii bursiere de vineri

Tranzacţiile cu acţiuni Electrica depăşeau 8,5 milioane euro (37,53 milioane lei) la ora 14.00, după prima jumătate a sesiunii de tranzacţionare de vineri la Bursa de Valori Bucureşti /BVB/, iar preţurile la care au fost efectuate transferurile s-au situat între 11,04 lei/acţiune şi 11,26 lei/acţiune.
Economica.net - vin, 04 iul. 2014, 11:40
Tranzacţiile cu acţiuni Electrica depăşeau 8,5 milioane euro, la jumătatea sesiunii bursiere de vineri

Bursa a înregistrat în intervalul menţionat 2.328 tranzacţii cu acţiuni Electrica, în condiţiile în care micii investitori care au cumpărat acţiuni în oferta publică Electrica la un preţ cu discount, de 10,45 lei/acţiune, au vrut să marcheze profituri de câteva procente chiar din prima zi în care aceste titluri au intrat la tranzacţionare.

Preţurile la care au fost efectuate operaţiuni cu acţiuni Electrica au fost cu 5,64% – 7,75 % mai mari decât cu preţul cu discount din ofertă, de 10,45 lei/acţiune, respectiv cu până la 2,3% mai mare decât preţul de 11 lei/acţiune pentru celelalte tranşe de investitori.

Potrivit brokerilor, acţiunile Electrica au un potenţial de creştere de 15% faţă de preţul stabilit pentru oferta publică. Preţul-ţintă calculat de casa de brokeraj Tradeville pentru următoarele 12 luni este 12,66 lei/ acţiune.

Electrica este cea mai mare ofertă publică de acţiuni derulată pe bursa românească şi a atras de la investitorii instituţionali şi cei de retail 1,95 miliarde lei (444,3 milioane euro).

Un număr de 11.613 investitori au cumpărat 177,188 milioane acţiuni Electrica, în cadrul ofertei publice, încheiate pe 25 iunie.

Te-ar mai putea interesa și
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei
Parchetul General a anunţat oficial, vineri, punerea sub acuzare a fostului preşedinte Ion Iliescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990....
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2 se prelungesc, din cauza vremii
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2 se prelungesc, din cauza vremii
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, ...
CFA România: Indicatorul de Încredere Macroeconomică a scăzut în martie cu 1,4 puncte
CFA România: Indicatorul de Încredere Macroeconomică a scăzut în martie cu 1,4 puncte
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut în luna martie cu 1,4 puncte, până la ...
Cafeaua nu se va ieftini prea curând, pentru că fermierii vietnamezi aşteaptă contracte mai avantajoase
Cafeaua nu se va ieftini prea curând, pentru că fermierii vietnamezi aşteaptă contracte mai avantajoase
Preţurile la cafea îşi vor continua ascensiunea meteorică, în condiţiile în care vremea nefavorabilă, şi mai ales ...