Trei premii Pulitzer pentru New York Times

Cotidianul New York Times a câştigat luni trei premii Pulitzer, cele mai prestigioase recompense americane în domeniul presei. Un alt premiu a fost acordat fotoreporterilor de la St Louis Dispatch pentru felul în care au acoperit mişcările legate de tensiunile rasiale din Ferguson (Missouri), relatează AFP.
Economica.net - mar, 21 apr. 2015, 06:10
Trei premii Pulitzer pentru New York Times

Cotidianul new-yorkez a câştigat la categoria ‘Internaţional’, ziariştii săi fiind distinşi în mod colectiv pentru modul în care au relatat despre epidemia de Ebola din Africa occidentală, a precizat luni comitetul Pulitzer la ceremonia organizată la Universitatea Columbia din New York.

Un alt câştigător al premiului de la New York Times a fost fotograful Daniel Berehulak, laureat la categoria ‘Fotografie’, tot pentru acoperirea epidemiei de Ebola, scrie Agerpres.

Eric Lipton, ziarist la acelaşi cotidian, a primit premiul la categoria ‘Jurnalism de investigaţie’ pentru articolele sale despre rolul lobby-urilor, la aceeaşi secţiune fiind recompensaţi şi ziariştii de la Wall Street Journal.

Premiul ‘Breaking news’ la fotografie a fost acordat colectivului de fotografi de la St Louis Dispatch pentru felul în care au acoperit evenimentele din Ferguson după moartea lui Michael Brown, tânăr de culoare neînarmat ucis de un poliţist în luna august a anului trecut.

La această ediţie au primit premii 22 de laureaţi la 21 de categorii. New York Times a avut cinci finalişti la patru categorii. Comitetul Pulitzer a selecţionat 55 de finalişti la cele 21 de categorii care, în afară de jurnalism, cuprind printre altele poezie, ficţiune, muzică, teatru şi istorie. Alţi laureaţi au fost Los Angeles Times şi Washington Post.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...