Tribunalul Prahova dispune intrarea în faliment a SC Asesoft. Într-un alt proces, compania are interdicţie de dizolvare sau lichidare

Magistraţii de la Secţia de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Prahova au dispus intrarea în procedura generală a falimentului a companiei SC ASESOFT INTERNATIONAL SA., într-un dosar înregistrat în anul 2014 şi în care zeci de autorităţi publice, firme, bănci şi companii de leasing apar în calitate de creditori. În paralel, într-un alt dosar, există interdicţia privind iniţierea procedurii de dizolvare sau lichidare faţă de S.C. Asesoft International S.A, măsura fiind dispusă ca urmare a solicitării DNA, care cercetează penal compania într-un dosar de corupţie.
Economica.net - mar, 06 mart. 2018, 12:25
Tribunalul Prahova dispune intrarea în faliment a SC Asesoft. Într-un alt proces, compania are interdicţie de dizolvare sau lichidare

Judecătorii de la Secţia de contencios administrativ a Tribunalului Prahova au decis intrarea în faliment a SC Asesoft International SA., într-un dosar înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova în luna august a anului 2014.

„Admite cererea administratorului judiciar. În temeiul art. 145 lit. A rap. la art.146 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă; Dispune intrarea în procedura generală a falimentului a debitorului SC ASESOFT INTERNATIONAL SA. În temeiul art.145 alin 2 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe CITR Filiala Bucureşti SPRL , care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.64 din lege,cu o retribuţie de 1.500 lei În temeiul art.145 alin.2 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului” este soluţia pronunţată de Tribunalul Prahova.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de şapte zile de la comunicare.

În acest dosar care se află pe rolul Tribunalului Prahova pe lista creditorilor figurează zeci de persoane juridice, companii şi instituţii publice, printre care ANAF, Direcţia generală de administrare a Marilor Contribuabili, Banca de Export Import a României Eximbank SA, direcţiile de taxe şi impozite locale din sectoarele 1 şi 6, oraşele Sinaia şi Băicoi, comuna Ariceştii Rahtivani, toate din judeţul Prahova, Veolia Energie Prahova, furnizor de agent termic, precum şi bănci, companii de leasinf, firme de software sau cu alte domenii de activitate.

Decizia privind intrarea în faliment a Asesoft International a fost luată în contextul în care în 25 ianuarie magistraţii Tribunalului Prahova au prelungit din nou interdicţia privind iniţierea procedurii de dizolvare sau lichidare faţă de S.C. Asesoft International S.A. şi S.C. Teamnet International S.A., măsura fiind dispusă ca urmare a solicitării DNA, care a deschis un doar penal în care cele două firme sunt inculpate alături de fostul deputat Sebastian Ghiţă şi de alte persoane.

Iniţial, interdicţia privind lichidarea celor două firme a fost dispusă la sfârşitul lunii martie a anului trecut, ulterior măsura fiind prelungită la fiecare 60 de zile.

Te-ar mai putea interesa și
Rata şomajului a scăzut la 3,21%, în luna mai, faţă de aprilie
Rata şomajului a scăzut la 3,21%, în luna mai, faţă de aprilie
Rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 3,21% la sfârşitul lunii mai 2026, cu 0,03 puncte procentuale mai mică decât în luna anterioară şi cu 0,03 puncte procentuale mai mare......
Iranul va primi 6 miliarde de dolari în fonduri îngheţate, în baza acordului cu SUA
Iranul va primi 6 miliarde de dolari în fonduri îngheţate, în baza acordului cu SUA
Preşedintele iranian Masoud Pezeshkian a declarat luni că ţara sa va primi 6 miliarde de dolari din fonduri iraniene îngheţate ...
Avertisment pentru românii care își fac case după idei și oferte de pe internet: Cum poți pierde zeci de mii de euro
Avertisment pentru românii care își fac case după idei și oferte de pe internet: Cum poți pierde zeci de mii de euro
Deciziile de cumpărare s-au mutat puternic în online, iar sectorul construcțiilor nu face excepție. România avea 2,9 ...
Anunț de la Lidl pentru clienții din România: prețuri de cel mult 10 lei
Anunț de la Lidl pentru clienții din România: prețuri de cel mult 10 lei
Discounterul Lidl susține că aproximativ jumătate din produsele disponibile zilnic, în toate magazinele din țară, au ...