Trump avertizează Beijingul în legătură cu Marea Chinei de Sud şi comerţul internaţional

Casa Albă, condusă de patru zile de preşedintele american, Donald Trump, a lansat luni avertismente Beijingului în legătură cu conflictele teritoriale din Marea Chinei de Sud, zonă strategică din Asia, şi cu privire la schimburile internaţionale, scrie AFP.
Economica.net - mar, 24 ian. 2017, 04:47
Trump avertizează Beijingul în legătură cu Marea Chinei de Sud şi comerţul internaţional

Noul purtător de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, a dat asigurări că Washingtonul ‘îşi va proteja interesele’ în apele ‘internaţionale’ din Marea Chinei de Sud unde Beijingul ţine sub control o serie de insule disputate.

‘Dacă aceste insule chiar se află în apele internaţionale şi nu fac parte propriu-zis din China, vom face astfel încât să apărăm interesele internaţionale pentru a nu fi sabotate de o altă ţară’, a avertizat Sean Spicer în cursul primului său briefing de presă la Casa Albă.

În cursul audierii în urmă cu două săptămâni în faţa Senatului american în vederea confirmării, viitorul secretar de stat american, Rex Tillerson, a ameninţat că ‘va transmite Chinei că trebuie să înceteze construcţiile pe aceste insule şi că accesul la aceste insule nu îi va mai fi permis’. Presa de stat de la Beijing a denunţat o idee ‘absurdă’ ce ar putea provoca o ‘confruntare militară’.

Beijingul revendică cea mai mare parte din Marea Chinei de Sud, dar ţări riverane (Filipine, Vietnam, Brunei, Malaezia) au pretenţii concurente şi deţin controlul asupra mai multor insuliţe din această vastă zonă.

Pentru a-şi afirma suveranitatea, China, la fel ca alte ţări vecine din Asia, efectuează lucrări de ‘rambleiere’ pentru a-şi mări insuliţele pe care le controlează. Ea construieşte porturi, faruri, piste de aterizare şi infrastructuri militare, potrivit Washingtonului şi experţilor militari.

Administraţia americană precedentă a preşedintelui Barack Obama a denunţat în ultimii doi ani ‘militarizarea’ de către Beijing în Marea Chinei de Sud, dar a depus eforturi să nu tranşeze conflictele teritoriale, privilegiind o reglementare diplomatică multilaterală.

Guvernul Obama a trimis în repetate rânduri nave de război în apropierea insulelor controlate de Beijing, dar fără să ameninţe cu blocada această zonă maritimă strategică pentru comerţul mondial.

În domeniul schimburilor comerciale dintre primele două mari puteri mondiale, purtătorul de cuvânt al Casei Albe a recunoscut că, pentru Statele Unite, China ‘este o mare piaţă’, dar a avertizat că schimburile comerciale trebuie ‘să meargă în cele două sensuri’.

Te-ar mai putea interesa și
Xiaomi anunţă 75.000 de comenzi pentru automobilul electric SU7 şi vrea să livreze 10.000 de unităţi în iunie
Xiaomi anunţă 75.000 de comenzi pentru automobilul electric SU7 şi vrea să livreze 10.000 de unităţi în iunie
Producătorul chinez de smartphone-uri Xiaomi a primit comenzi ferme pentru 75.723 de unităţi din primul său automobil electric, denumit SU7, prescurtarea de la Speed Ultra 7, şi vrea să livreze......
Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că are în vedere un proiect care presupune compensarea tratamentului ...
Varşovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbaţii de vârsta mobilizării
Varşovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbaţii de vârsta mobilizării
Ministrul apărării polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a anunţat că ţara sa este pregătită să ajute Ucraina să repatrieze ...
S-a deschis Argeș Mall din Pitești, o investiție de peste 100 de milioane de euro – VIDEO
S-a deschis Argeș Mall din Pitești, o investiție de peste 100 de milioane de euro – VIDEO
Prime Kapital a inaugurat astăzi, 25 aprilie, deschiderea celui mai nou mall din Pitești, județul Argeș. Investiția ...