Tudose: ROBOR nu avea cum să mai scadă, a atins un minim istoric în lume

Premierul Mihai Tudose a declarat, vineri, la Băile Herculane, că indicele ROBOR nu avea cum să mai scadă, pentru că ”a atins un minim istoric în lume” şi le-a recomandat jurnaliştilor să îl întrebe pe guvernatorul BNR despre segmentul bancar.
Economica.net - vin, 17 nov. 2017, 16:34
Tudose: ROBOR nu avea cum să mai scadă, a atins un minim istoric în lume

Premierul a fost întrebat despre creşterea indicelui ROBOR, cursul leu-euro şi creşterile de preţuri.

Înainte ca Tudose să răspundă, Liviu Dragnea i-a şoptit: „Fii şi tu mai calm, că…”.

„La preluarea mandatului, s-a spus că la sfârşitul lui august nu o să mai avem bani de salarii. Apoi, toată lumea ne-a recomandat să fim mai blânzi cu anumiţi operatori economici, că, nu ştiu, va veni şi răzbunarea, probabil”, a afirmat premierul.

El a susţinut că indicele ROBOR nu putea decât să crească.

„ROBOR în România nu avea cum să mai scadă, a atins un minim istoric în lume, nu putea decât să crească. Pe segmentul bancar, cred că puteţi să îl întrebaţi foarte bine pe domnul guvernator al Băncii Naţionale, domnia sa coordonând şi trebuind, cel puţin din punct de vedere teoretic, să aibă grijă de aceste fluctuaţii”, a spus Mihai Tudose.

„Iar puterea de cumpărare se calculează luând în calcul toate aceste elemente, inclusiv preţurile”, a intervenit şi Liviu Dragnea.

Citește și: ROBOR creşte puternic. Noi recorduri pe indicii la trei luni şi şase luni

Premierul s-a referit şi la scumpirea energiei electrice: „La scumpirea la energie electrică, acum două luni am luat o hotărâre în Guvern de a trimite o solicitare Parlamentului, în vederea efectuării unei anchete privind activitatea ANRE, care s-a soldat şi cu înlocuirea conducătorului unităţii, pentru că acolo anumite lucruri au derapat din cauza neefectuării la timp sau în condiţii legale a unor licitaţii pentru contracte”.

Indicele Robor la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut vineri până la nivelul de 2,18%, cel mai mare din octombrie 2014 până în prezent, potrivit datelor publicate vineri de Banca Naţională a României (BNR).

Joi, indicatorul Robor la 3 luni a urcat la 2,09%.

Robor la 3 luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei. Nivelul atins vineri – 2,18% – este cel mai mare din 28 octombrie 2014, când a atins pragul de 2,20%.

Indicatorul a crescut accelerat din data de 18 septembrie, când a atins nivelul de 1%.

Indicele Robor la 6 luni a crescut la 2,29%, cel mai mare nivel din 5 noiembrie 2014, când a fost tot 2,29%.

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii pentru creditele în lei acordate pe piaţa interbancară, iar creşterea acestui indicator va duce la un avans al ratelor în cazul creditelor în lei.

Te-ar mai putea interesa și
Honda va investi peste 800 de milioane de dolari până în 2030 pentru extinderea fabricii sale din Brazilia
Honda va investi peste 800 de milioane de dolari până în 2030 pentru extinderea fabricii sale din Brazilia
Constructorul auto japonez Honda va investi 4,2 miliarde de reali (807,74 de milioane de dolari) în fabrica sa Itirapina din Brazilia până în 2030, a declarat vineri un director, adăugând că......
Dacia Sandero, liderul clasamentului înmatriculărilor din Europa în primele trei luni din 2024
Dacia Sandero, liderul clasamentului înmatriculărilor din Europa în primele trei luni din 2024
Dacia Sandero a reușit să se mențină pe prima poziție a clasamentului înmatriculărilor de mașini din Europa la finalul ...
Importurile de gaze naturale ale României au crescut cu 18,2% în primele două luni din 2024, iar producția cu 2%
Importurile de gaze naturale ale României au crescut cu 18,2% în primele două luni din 2024, iar producția cu 2%
România a importat, în primele două luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 207.200 de tone echivalent ...
Ministerul Muncii: 923.578 de persoane cu dizabilități erau înregistrate în România la 31 decembrie 2023
Ministerul Muncii: 923.578 de persoane cu dizabilități erau înregistrate în România la 31 decembrie 2023
Numărul total de persoane cu dizabilităţi era, la 31 decembrie 2023, de 923.578 de persoane, dintre care 98,28% (907.715 ...