Turcii sunt puşi pe investiţii in România: O nouă fabrică Arctic va primi repede autorizaţie de construcţie. Vor 4.000 de angajaţi

Autorităţile dâmboviţeme ar putea da în curând autorizaţia de construcţie pentru o nouă fabrică a producătorului turc de electrice şi electrocasnice Arcelik, proprietarul brandului Arctic. Lucrările ar putea începe în mai.
Alina Stanciu - mie, 22 mart. 2017, 22:06
Turcii sunt puşi pe investiţii in România: O nouă fabrică Arctic va primi repede autorizaţie de construcţie. Vor 4.000 de angajaţi

Grupul turc Arcelic, proprietarul fabricii Arctic Găieşti, se pregăteşte să demareze lucrările de construcţie a celei de-a doua fabrici din România, la Ulmi, judeţul Dâmboviţa. Ieri, în localitatea dâmboviţeană a avut loc o dezbatere publică privind investiţia estimată la aproximativ 100 milioane de euro a celor de la Arcelik, care vor să construiască acolo o fabrică de maşini de spălat rufe şi vase. Urmează ca primăria să acorde autorizaţia de construcţie, astfel încât producătorul să poată începe lucrările. Lucrările ar putea începe la finele lunii viitoare sau în luna mai, au spus pentru ECONOMICA.NET oficiali ai primăriei Ulmi. 

„În 2-3 săptămâni sperăm să primească (Arcelik n.red) autorizaţia de construcţie pentru a demara investiţia. Din discuţiile pe care le-am avut cu managementul companiei, o primă capacitate ar putea fi operaţională în 8-10 luni (de la începerea construcţiei n.red), a declarat pentru ECONOMICA.NET Alexandru Oprea,  preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

Potrivit acestuia, turcii de la Arcelik vor începe mai întâi să producă un anumit tip de electrocasnice, urmând ca proiectul să se extindă treptat pentru a include toate liniile prevăzute în proiect. „La finalul investiţiei fabrica ar putea ajunge până la 4.000 de angajaţi”, a mai precizat Oprea. 

De altfel, compania Arctic SA a solicitat la finele anului trecut Agenţiei pentru Protecţia Mediului Dâmboviţa un acord de mediu pentru proiectul de investiţii „unitate de producţíe pentru maşini de spălat rufe, depozit de produse finite, laboratoare, birouri, cantină, platforme acoperite, parcări tiruri şi autoturisme, cabină poartă şi clădiri conexe”.

Suprafaţa deţinută de companie pe care se va construi unitatea de producţie se întinde pe aproximativ 75 de hectare, iar investiţia este asigurată şi dintr-un ajutor de stat de la Guvernul Român. Din datele Ministerului de Finanţe, Arctic se afla în luna august anul trecut pe lista firmelor care investesc minimum 10 milioane de euro şi pentru care s-a acordat un ajutor de stat. Arctic SA a solicitat 163,2 milioane lei (36,2 milioane de euro).

Citeşte şi România devine un nou hub al Europei pentru electrocasnice. Produsele de aici merg la export, românii cumpără branduri mari

Arctic este cel mai mare jucător de pe piaţa locală de electrocasnice, cu afaceri de 1,7 miliarde de lei în 2015 şi afaceri atât pe zona de producţie, cât şi de retail. Compania deţinută din 2002 de turcii de la Arcelik  produce la Găeşti, în judeţul Dâmboviţa, în jur de 1,9-2 milioane de frigidere şi congelatoare pe an.

Potrivit estimărilor Euromonitor, Arctic deţine o cotă de 72,4% din producţia de electrocasnice mari din România (în volum) şi 87,6% din producţia de maşini frigorifice.

Potrivit informaţiilor companiei, din 2013 când a finalizat o investiţie de 21,9 milioane de euro într-o nouă linie de producţie la Găelti, Arctic Găeşti este cea mai mare unitate de productie de aparate frigorifice din Europa. 85% din producţia de frigidere este directionata însă la export, în peste 60 de ţări din Europa, Africa si Asia.

 

Te-ar mai putea interesa și
Dezvăluiri noi în cazul incidentului din zborul Flydubai către Tel Aviv. Parchetul din EAU a încadrat acțiunea ca atac terorist. Copilotul din Oman nu avea dreptul să zboare în țara natală
Dezvăluiri noi în cazul incidentului din zborul Flydubai către Tel Aviv. Parchetul din EAU a încadrat acțiunea ca atac ...
Parchetul din Emiratele Arabe Unite a confirmat sâmbătă că incidentul de miercuri de la bordul cursei FZ1073 operată de Flydubai, care făcea legătura între Dubai şi Tel Aviv, a fost un "atac......
Un fost prieten apropiat al lui Marco Rubio a fost condamnat de justiția americană pentru lobby secret în favoare Venezuelei
Un fost prieten apropiat al lui Marco Rubio a fost condamnat de justiția americană pentru lobby secret în favoare Venezuelei
Un fost congresman republican, David Rivera (foto), fost prieten apropiat al secretarului de stat american Marco Rubio, a ...
Influența Chinei în America Latină este văzută ca fiind mai bună decât cea a Statelor Unite – sondaj
Influența Chinei în America Latină este văzută ca fiind mai bună decât cea a Statelor Unite – sondaj
China este percepută în America Latină ca având o influenţă mai bună decât Statele Unite, potrivit unui sondaj publicat ...
Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la implementarea responsabilă a IA
Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la ...
Canada a anunţat vineri înfiinţarea unui Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială (IA), responsabil în special ...