Turoperatorul Cocktail Holidays merge spre afaceri de peste 18 milioane de euro. Criza din Grecia a muşcat sub 2% din rulaj

Criza economică din Grecia şi situaţia din Orientul Mijlociu au fost provocările din acest an pentru turoperatorii români. Cu toate acestea, apetitul românilor pentru vacanţe nu se diminuează, însă caută pachete ieftine. Turoperatorul Cocktail Holidays, care a trimis peste 15.000 de români în vacanţe cu avioane charter, estimează o creştere a afacerilor cu 20% pentru acest an. 
Andrada Ghira - vin, 09 oct. 2015, 08:45
Turoperatorul Cocktail Holidays merge spre afaceri de peste 18 milioane de euro. Criza din Grecia a muşcat sub 2% din rulaj

Turoperatorul Cocktail Holidays, primul care a operat chartere pe Grecia în anii ’90, a trimis peste 15.000 de turişti români în cele mai preferate destinaţii de vacanţă:  Grecia, Spania, Turcia sau Tenerife. Cea mai mare parte din vacanţele charter vândute în acest an au fost pentru Grecia, în proporţie de 59%. 

Pentru vara acestui an, turoperatorul a programat un număr de 16.600 de locuri pe cursele charter, în scădere aproape 2% faţă de sezonul estival din 2014. Cu toate acestea, gradul de ocupare al avioanelor a crescut însă cu 5% faţă de anul precedent. 

„Am avut inspiraţia să ne menţinem capacitatea la nivelul din 2014 şi nu am avut scăderi. Nu e cazul de creşteri pe cursele charter, pentru că am întâmpinat probleme precum criza din Grecia sau atacurile din Tunsia. În perioada respectivă am avut scăderi în ceea ce priveşte rezervările pe Grecia. Nu am avut anulări, dar timp de trei săptămâni rezervările au scăzut dramatic. Dar asta nu înseamnă că Grecia nu va fi o destinaţie în continuare”, spune Dan Goicea, proprietarul Cocktail Holidays. 

Criza din Grecia muşcat sub 2% din cifra de afaceri

Datorită crizei din Grecia, în perioada în care nu s-au făcut rezervări, Cocktail Holidays a pierdut 600 de turişti care ar fi putut să cumpere vacanţe în valoare de 300.000 de euro. Raportat la cifra de afaceri pe care Cocktail Holidays estimează că o va realiza anul acesta, de 82 de milioane de lei, criza din Grecia a muşcat sub 2% din afacerile turoperatorului. 

În plus, decizia grecilor de a creşte TVA de la 13 la 23%, a dus la creşterea tarifelor la cazare. Goicea spune că cea mai mică creştere este de 6%, însă unele preţuri sunt mai mari chiar şi cu 20%. Cererea de vacanţe ieftine din partea turiştilor creşte, iar asta duce şi la o diminuare a valorii pachetului mediu. Anul acesta, pachetul mediu pentru o vacanţă în Grecia a fost de 521 de euro/persoană, pachet de include cazarea la hotel de patru stele, taxele de aeroport, transferurile şi asigurările. În 2014, românii plăteau în medie 545 de euro pentru o vacanţă în insulele din Grecia.

„Pentru 2016, turiştii se vor orienta spre pachete mai ieftine şi nu ne gândim la creşterea capacităţii pe cursele charter. E posibil şi ca turiştii spre Turcia să scadă, mai ales datorită situaţiei din lumea arabă. Din cauza atacului din Tunisia, cererea pentru vacanţe în ţările din lumea arabă au scăzut dramatic. Pe Egipt, am avut charter în primăvară, dar datorită cererii reduse, de 30%, am renunţat iar pe turişti i-am dirijat pe cursele regulate. La fel s-a întâmplat şi cu charterul pe Iordania, unde am avut doar 30 de turişti”, mai spune Dan Goicea. 

Primul charter spre Iordania trebuia să decoleze de la Bucureşti la începutul lunii septembrie, însă revoltele şi situaţia tensionată din Orientul Mijlociu au făcut ca cererea pentru vacanţe în lumea arabă să scadă. Un alt motiv, mai spune Goicea, este lipsa unei promovări intense a acestei destinaţii din partea autorităţilor din Iordania.

Totuşi, turoperatorul va încerca din nou piaţa cu vacanţe spre Iordania din primăvara anului viitor. În plus, luna aceasta, Autoritatea pentru Turism din Iordania, ministrul Turismului dar şi reprezentanţi din industrie vor fi prezenţi pentru prima oară la Bucureşti în cadrul unui eveniment informativ. Dubai este singura destinaţie din lumea arabă care este la apogeu şi foarte cerută de români, în special de cei cu bani. 

Cum vacanţa de Revelion se apropie, turoperatorul mizează pe charterul spre Madeira, rezervat deja în proporţie de 25%, iar alte chartere vor mai fi operate spre Sharm El Sheik, Mauritius şi Antalya. 

În total, turopratorul va trimite anul acesta peste 20.000 de turişti în vacanţe. 

Cele mai scumpe vacanţe vândute de Cocktail Holidays

Românii cu bani sunt în căutare de vacanţe exotice, iar cererea pe acest segment este în creştere. Doi români au avut parte o vacanţă de 33 de zile în SUA, pentru care au plătit 33.000 de euro. O familie şi-a petrecut vacanţa pe insula artificială The Palm din Dubai şi care a costat 13.000 de euro, iar alţi români au plătit 9.600 de euro pentru o vacanţă all-inclusive în Mauritius, pentru doi adulţi şi doi copii sau 7.000 de euro pentru o vacanţă în Antalya. 

Turoperatorul Cocktail Holidays va încheia anul 2015 cu o cifră de afaceri, cu tot cu încasările din vacanţele de Revelion, de 82 de milioane de lei, în creştere cu 20% faţă de afacerile înregistrate în 2014. Prompt Service Travel Company a fost înființată în urmă cu 22 de ani. Cocktail Holidays este brandul turistic al Prompt Service Travel, lansat în urmă cu 11 ani.

Te-ar mai putea interesa și
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de îngrijorare, inclusiv inflația
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de ...
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a afirmat joi că economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă în contextul dobânzilor mai ridicate şi......
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite va examina din nou o propunere de lege ce prevede interzicerea TikTok în ţară ...
Generali anunță că se va reorganiza, grupul italian urmând să se concentreze pe două afaceri de bază și să eficientizeze structura geografică
Generali anunță că se va reorganiza, grupul italian urmând să se concentreze pe două afaceri de bază și să eficientizeze ...
Cea mai mare companie italiană de asigurări, Generali, a anunţat joi că se reorganizează, concentrându-se pe două ...
Google a fost dat în judecată de un grup de medici și dentiști japonezi, din cauza permiterii publicării unor recenzi negative, care le-au afectat reputațiile
Google a fost dat în judecată de un grup de medici și dentiști japonezi, din cauza permiterii publicării unor recenzi ...
Un grup de medici şi dentişti din Japonia au intentat joi la Tokyo o acţiune în justiţie împotriva companiei Google, ...