Ucraina nu va permite integrarea Republicii Moldova în Uniunea Eurasiatică

Politicienii moldoveni trebuie să conştientizeze faptul că Ucraina, care în acest moment se află în stare de război cu Federaţia Rusă, nu va permite integrarea Republicii Moldova în Uniunea Eurasiatică, au declarat joi parlamentarul ucrainean Viktor Romaniuk din grupul parlamentar Narodnîi Front şi deputatul independent, Ganna Gopko, potrivit portalului Agora.md.
Economica.net - vin, 28 oct. 2016, 07:00
Ucraina nu va permite integrarea Republicii Moldova în Uniunea Eurasiatică

În cazul în care unii candidaţi la alegerile prezidenţiale din 30 octombrie vor continua să declare că peninsula Crimeea ar fi parte a Rusiei, Ucraina va institui o blocadă împotriva Republicii Moldova, ceea ce va aduce pierderi economice majore pentru aceasta, au avertizat cei doi deputaţi din Rada Supremă de la Kiev.

‘În cazul alegerii candidatului prorus, securitatea Republicii Moldova va fi în pericol, iar Ucraina riscă să obţină un vecin care va deveni o sursă a influenţei destabilizatoare a Rusiei în întreaga regiune’, a estimat deputata Ganna Gopko, preşedinta Comisiei pentru afaceri externe din Radă, denunţând ‘declaraţiile unora dintre candidaţi potrivit cărora peninsula Crimeea este parte a Rusiei’.

Potrivit acesteia, ‘afirmaţiile în cauză încalcă legislaţia ucraineană, dar şi rezoluţiile ONU, inclusiv pe cea din 24 martie cu privire la integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei’.

‘Politicienii (moldoveni) care promit integrarea Republicii Moldova în structurile Federaţiei Ruse trebuie să conştientizeze faptul că între (Republica) Moldova şi Rusia există un stat mare, pe nume Ucraina, care în acest moment se află în stare de război cu Federaţia Rusă, care nu vă va permite să vă integraţi în structurile promise’, a declarat la rândul său deputatul ucrainean Viktor Romaniuk, membru al grupului de prietenie Republica Moldova-Ucraina.

El a accentuat că autorităţile de la Kiev vor recurge la represalii împotriva Chişinăului în cazul în care ‘unii politicieni moldoveni vor continua să declare că peninsula Crimeea este parte a Federaţiei Ruse’. ‘ Ucraina va întreprinde măsuri pentru a-şi apăra interesele, inclusiv instituirea unei blocade împotriva Republicii Moldova’, a avertizat Romaniuk, detaliind că este vorba de restricţii vamale privind deplasarea persoanelor fizice, juridice, precum şi a mărfurilor.

Te-ar mai putea interesa și
Galeria lui Ion Țiriac s-a îmbogățit cu un Mercedes-AMG ONE de 1.063 CP
Galeria lui Ion Țiriac s-a îmbogățit cu un Mercedes-AMG ONE de 1.063 CP
Țiriac Collection a integrat oficial în galeria sa de vehicule un spectaculos model Mercedes-AMG ONE, marcând astfel un moment de referință în istoria colecției de automobile. ...
Au început lucrările de construcție la Spitalul Regional de Urgenţe din Iași (Video)
Au început lucrările de construcție la Spitalul Regional de Urgenţe din Iași (Video)
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, s-a aflat vineri, la Iaşi, pentru a lua parte la începerea primelor lucrări ...
Vista Bank a acordat un împrumut de 13,9 milioane de euro companiei Alive Wind Power One, parte a Premier Energy Group, pentru cumpărarea unui parc eolian
Vista Bank a acordat un împrumut de 13,9 milioane de euro companiei Alive Wind Power One, parte a Premier Energy Group, ...
Vista Bank a acordat companiei Alive Wind Power One, parte a Grupului Premier Energy PLC, un credit de investiții în sumă ...
Geely a vândut acțiuni Volvo AB în valoare de 1,32 de miliarde de dolari
Geely a vândut acțiuni Volvo AB în valoare de 1,32 de miliarde de dolari
Acţiunile producătorului suedez de camioane Volvo AB au scăzut vineri cu 5,9%, după ce grupul chinez Geely şi-a vândut ...