Un articol din Legea terenurilor a fost declarat neconstituţional. Ce se va întâmpla cu tranzacţiile cu pământ

Curtea Constituţională a decis că un articol din Legea care reglementează tranzacţiile pe persoană fizică cu terenuri din extravilanul localităţilor este neconstituţională. 
Economica.net - lun, 09 feb. 2015, 22:06
Un articol din Legea terenurilor a fost declarat neconstituţional. Ce se va întâmpla cu tranzacţiile cu pământ

Un articol din Legea terenurilor (17/2014), lege prin care, după ample dispute, s-au reglementat tranzacţiile cu terenuri în extravilanul localităţilor între persoane fizice este neconstituţional, a decis Curtea Constituţională după analiza excepţiei ridicate de mai multe persoane fizice  cu procese pe rol la Judecătoria Găeşti având drept obiect „hotarâri care sa ţină loc de act autentic”. Este vorba despre un articol (art 20 aliniat 1) potrivit căruia antecontractele (de vânzare- cumpărarea de terenuri n.red) autentificate la notariat anterior intrării în vigoare a acesteia sunt exceptate de la aplicarea Legii 17. „Curtea constată că persoanele care au încheiat antecontracte de vânzare în formă autentică, pe de o parte, şi persoanele care au încheiat antecontracte de vânzare fie sub forma unui înscris sub semnătură privată, fie sub forma unui înscris atestat de către un avocat, pe de altă parte, având ca obiect terenuri agricole situate în extravilan, se află în aceeaşi situaţie juridică, întrucât natura juridică a actului – antecontract de vânzare, efectele produse de acesta – obligaţia de a încheia în viitor contactul de vânzare, precum şi momentul încheierii antecontractelor – anterior intrării în vigoare a Legii nr. 17/2014, sunt identice. Singura diferenţă ce poate fi reţinută între aceste două categorii de persoane se referă la forma încheierii antecontractului, aspect care nu este de natură de a crea situaţii juridice diferite pentru părţile acestor două tipuri de antecontract având în vedere faptul că, indiferent de forma acestuia, efectele produse sunt aceleaşi. Astfel, atât antecontractul încheiat în formă autentică, cât şi cel neautentificat, nu realizau însuşi transferul dreptului de proprietate, generând doar obligaţia părţilor de a încheia în viitor contractul de vânzare”, se arată în motivarea Curţii.

Legea îi favoriza pe cei cu antecontracte de vânzare cumpărare autentificate la notar

Potrivit documentului citat, Curtea a constatat că punerea în aplicare a articolului neconstituţional a stat la baza aplicării unui tratament juridic diferenţiat. Mai precis, în funcţie de forma încheierii antecontractului, beneficiarii putea fi privilegiaţi  în valorificarea dreptului  de creanţă. „De aceea, Curtea  va elimina criteriul menţionat, constând în exceptarea de la exigenţele Legii nr. 17/2014 a antecontractelor încheiate în formă autentică, încetând, astfel, situaţia de inegalitate creată prin acordarea privilegiului astfel reglementat”, se mai arată în decizia Curţii.

Ce se va întâmpla cu tranzacţiile cu terenuri

Potrivit  Constituţiei, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale, în cazul de faţă articolul 20 alin 1 din Legea 17/2014 îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept. ” Legea nr 17/2014 este în vigoare în acest moment, cu excepţía prevederilor art 20 alin 1, cărora li se aplică regimul juridic situat la art 31 alin 3 din Legea nr 47/1992″, au explicat pentru ECONOMICA.NET specialiştii Agenţiei Domeniilor Statului. „Legea 17/2014 este structurată pe două titluri distincte, şi anume Titlul I, care dispune cu privire la „unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan, şi Titlul II, care reglementează „Dispoziţii privind modificarea Legii nr 268/2001, precum şi unele măsuri de organizare a Agenţiei Domeniilor Statului”.Din economia prevederilor Titlului I a Legii nr 17/2014 reiese că singura calitate pe care Agenía Domeniilor Statului o deţíne în procedura de vânzare cumpărare a terenurilor agricole este aceea de preemptor de ultim rang, în numele statului (art 4 alin 1), aşadar neconstituţíonalitatea art 20 alin 1 Din Titlul I la Legea 17/2014 nu influenţează în vreun fel activitatea ADS,ale cărei competenţe sunt enumerate expres la art 4 din Legea nr 268/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

Efectele juridice ale deciziei în discuţie sunt în conformitate cu prevederile art 31 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care dispune, la alineatul 3, că: „Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept”. mai explică oficialii ADS.

Ce prevede Legea terenurilor 

Legea 17/2014 este controversatul act normativ care reglementează, printre altele, posibilitatea persoanelor fizice străine, cetăţeni ai UE, să cumpere teren arabil în România. A intrat în vigoare pe 11 aprilie 2014 şi stabileşte în ce condiţii se poate cumpăra teren în extravilan în România. Totodată, prin această lege se reglementează şi activitatea Agenţiei Domeniilor Statului. 

 

Te-ar mai putea interesa și
Au început alegerile pentru viitorul C.A. al BNR. Noua conducere va fi numită până cel târziu 1 iulie. Isărescu mai primește un mandat, Leonardo Badea va lua supravegherea bancară-SURSE
Au început alegerile pentru viitorul C.A. al BNR. Noua conducere va fi numită până cel târziu 1 iulie. Isărescu mai ...
A început bătălia pentru posturile din Consiliul de Administrație al BNR. Numirea și validarea noului Consiliu trebuie să aibă loc până la începutul vacanței parlamentare, la data de 1......
Banca Transilvania raportează pentru primele trei luni din an un profit net consolidat de peste 1,1 miliarde de lei, în creștere cu 35%
Banca Transilvania raportează pentru primele trei luni din an un profit net consolidat de peste 1,1 miliarde de lei, în ...
Guprul Banca Transilvania a anunțat astăzi că a obținut un profit net consolidat de 1,1324 de miliarde de lei (+35% față ...
Ploile abundente din Africa de Vest au dus cotațiile la cacao în jos, tendință care ar putea continua
Ploile abundente din Africa de Vest au dus cotațiile la cacao în jos, tendință care ar putea continua
Cotaţiile futures la cacao sunt în scădere, în urma ploilor favorabile pentru recoltele din Vestul Africii şi a analizei ...
Bittnet raportează o pierdere netă de 9,7 milioane de lei pentru primele trei luni ale anului
Bittnet raportează o pierdere netă de 9,7 milioane de lei pentru primele trei luni ale anului
Bittnet Group a încheiat primul trimestru al acestui an cu o pierdere netă de 9,7 milioane de lei, comparativ cu o pierdere ...