Un buzoian cu credit la Piraeus Bank obţine în instanţă îngheţarea francului la cursul din 2007

Tribunalul Buzău a decis, în primă instanţă, ca un client al Piraeus Bank să-şi plătescă ratele la creditul în franci elveţieni la cursul de la momentul acordării. Printre pârâţi se numără, pe lângă bancă, şi Banca Naţională a României.
Mihai Banita - mar, 20 ian. 2015, 17:22
Un buzoian cu credit la Piraeus Bank obţine în instanţă îngheţarea francului la cursul din 2007

Tribunalul Buzău a decis, în 16 ianuarie, la o zi după ce Banca Centrală a Elveţiei a decis dezlegarea francului de euro, fapt ce a dus la aprecierea masivă a acestei monede în raport cu toate celelalte monede, ca un client al Piraeus Bank să-şi plătească ratele la cursul din 28 martie 2007, când acesta a luat un credit în CHF. La acea dată, cursul era de 2,0827 lei/franc la BNR, faţă de 4,4354 lei/franc în prezent. Dosarul a fost înregistrat în mai 2014.

Decizia nu este încă redactată, dar dispozitivul acesteia a fost publicată pe portalul instanţelor. Din acesta se înţelege că debitorul nu a obţinut o conversie efectivă a creditului ci plata ratelor la cursul de la data acordării. De asemenea instanţa a respins celelalte capete de cerere, care priveau declararea ca abuzivă a comisionului de administrare.

Totodată, pârâtă în acest proces este şi Banca Naţională a României, sucursala Buzău, dar din dispozitiv nu se înţelege că s-a reţinut ceva în sarcina băncii centrale.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

„Solutia pe scurt: Admite în parte cererea. Constată caracterul abuziv al clauzei contractuale prevăzute la art.6.3 din contractul de credit nr.10000000000013174/28.03.2007, modifică în parte această clauză şi stabilizează cursul de schimb CHF/LEU pentru calculul fiecărei rate succesive datorate de reclamant la cursul CHF/LEU valabil la data încheierii contractului nr.10000000000013174/28.03.2007, începând cu data scadenţei primei rate şi până la finalizarea raporturilor contractuale dintre părţi. Respinge ca neîntemeiate capetele de cerere privind denominarea în moneda naţională a plăţilor şi constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de administrare consemnate în art.1.3 lit. c din contractul de credit. Obligă pârâta la plătească reclamantului 1500 lei cheltuieli de judecată. Cu apel.”

Te-ar mai putea interesa și
Bucureştiul şi-ar putea depune candidatura pentru a găzdui Forumul Oraşelor în 2025
Bucureştiul şi-ar putea depune candidatura pentru a găzdui Forumul Oraşelor în 2025
Municipiul Bucureşti ar putea candida pentru a găzdui Forumul Oraşelor 2025, conform unui proiect de hotărâre care va fi dezbătut în şedinţa de luni a Consiliului General al Capitalei....
Grindeanu: Toate fondurile europene pentru infrastructură au fost absorbite integral în 2014-2020
Grindeanu: Toate fondurile europene pentru infrastructură au fost absorbite integral în 2014-2020
Toţi banii europeni disponibili pentru îmbunătăţirea infrastructurii din România au fost absorbiţi în exerciţiul ...
Europa se pregătește să interzică importurile de gaze lichefiate (LNG) din Rusia
Europa se pregătește să interzică importurile de gaze lichefiate (LNG) din Rusia
Uniunea Europeană este pregătită să abordeze problema importurilor de gaze rusești pe continentul european, pe fondul ...
Comisia Europeană cere României, Bulgariei şi Spaniei să respecte legislaţia privind achiziţiile publice
Comisia Europeană cere României, Bulgariei şi Spaniei să respecte legislaţia privind achiziţiile publice
Comisia Europeană a decis, miercuri, să demareze o procedură de infringement prin trimiterea unei scrisori de punere în ...