Un nou Troian care poate afecta inclusiv dispozitivele mobile cu Android actualizat, descoperit de Kaspersky Lab

Un Troian care se poate infiltra inclusiv pe terminalele mobile care are instalată ultima versiune Android şi care poate sustrage date confidenţiale importante ale utilizatorului, a fost descoperit recent de experţii Kaspersky Lab.
Economica.net - lun, 31 iul. 2017, 13:45
Un nou Troian care poate afecta inclusiv dispozitivele mobile cu Android actualizat, descoperit de Kaspersky Lab

Potrivit unui comunicat de presă al companiei producătoare de soluţii antivirus, noua variantă a troianului mobil Svpeng dispune de funcţionalitatea keylogging, o tehnică cel mai adesea asociată cu autorii atacurilor cu ţintă precisă.

Practic, versiunea modificată a troianului sustrage textul introdus, cum ar fi datele bancare, prin compromiterea serviciilor Android pentru persoane cu dizabilităţi, disponibile în categoria Accesibilitate. Această metodă îi permite, de asemenea, troianului să-şi acorde alte drepturi şi să contracareze încercările de a-l dezinstala.

Cercetătorii avertizează asupra faptului că simpla actualizare a programelor dispozitivelor nu le protejează de acest troian.

‘Serviciile din categoria Accesibilitate se referă, în general, la modificări aduse interfeţei pentru utilizatori (UI) pentru a veni în sprijinul utilizatorilor cu dizabilităţi sau al celor care sunt temporar în incapacitatea de a interacţiona la capacitate normală cu un dispozitiv, de exemplu atunci când sunt la volan. În iulie 2017, cercetătorii Kaspersky Lab au descoperit că Svpeng este acum în stadiul în care profită de acest sistem pentru a fura textul introdus în alte aplicaţii de pe dispozitiv şi a-şi acorda o serie de drepturi suplimentare’, susţin experţii în securitate cibernetică.

Noul virus troian are, printre altele, următoarele caracteristici: este distribuit prin intermediul site-urilor malware, sub forma unei false aplicaţii flash player, la activare, cere permisiunea de a folosi serviciile din categoria Accesibilitate, poate să aibă acces la interfeţele altor aplicaţii, să realizeze screenshot-uri de fiecare dată când o tastă este atinsă şi să vadă datele de autentificare ale conturilor bancare. În plus, poate să-şi acorde drepturi de administrator şi să acopere alte aplicaţii.

În acest context, cercetătorii au descoperit mai multe adrese phishing care ţintesc aplicaţiile bancare ale unor importante bănci de retail europene. Mai departe, se poate instala singur ca aplicaţia SMS implicită, poate să trimită şi să primească SMS-uri, să realizeze apeluri, să citească informaţiile despre contactele existente în telefon şi să blocheze orice tentativă de eliminare a drepturilor de administrator, împiedicând, astfel, dezinstalarea.

‘Tehnicile troianului funcţionează chiar şi pe dispozitive actualizate, care au instalată ultima versiune a sistemului de operare Android şi toate actualizările de securitate instalate’, atenţionează specialiştii.

Conform datelor existente la ora actuală, troianul nu este încă lansat la scară largă, iar cele mai multe atacuri detectate au fost în Rusia (29%), Germania (27%), Turcia (15%), Polonia (6%) şi Franţa (3%). Acestea includ atacurile phishing.

Te-ar mai putea interesa și
FMI prognozează că economia mondială va crește cu 3,2% în 2024 și 2025
FMI prognozează că economia mondială va crește cu 3,2% în 2024 și 2025
Economia mondială ar urma să înregistreze încă un an de creştere lentă, dar constantă, pe fondul avansului SUA, al dificultăţilor provocate de inflaţia ridicată, al cererii slabe din......
Iohannis a promulgat legea prin care Ministerul Finanțelor primește dreptul de a reprezenta România în toate litigiile arbitrale internaţionale
Iohannis a promulgat legea prin care Ministerul Finanțelor primește dreptul de a reprezenta România în toate litigiile ...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă 6/2024, conform căreia se acordă ...
Nissan plănuiește că până în 2029 să producă în masă autovehicule electrice alimentate cu baterii de ultimă generație
Nissan plănuiește că până în 2029 să producă în masă autovehicule electrice alimentate cu baterii de ultimă generație
Nissan Motor se aşteaptă ca până la începutul lui 2029 să producă în masă vehicule electrice (EV) alimentate cu ...
Companiile din grupul Signal Iduna raportează prime brute subscrise de peste 367 de milioane de lei pentru 2023, în creștere cu 33%
Companiile din grupul Signal Iduna raportează prime brute subscrise de peste 367 de milioane de lei pentru 2023, în creștere ...
Cele două companii Signal iduna care activează în România anunță că și-au consolidat poziția pe piața românească ...