Un pachet de ţigări va costa 10 euro în Franţa, în 2020

Preţul pachetului de ţigări va creşte de şase ori în Franţa, urmând să ajungă la 10 euro la finele lui 2020, o primă majorare, de 35 de eurocenţi, urmând să fie aplicată în acest an, a declarat miercuri ministrul francez al Sănătăţii, Agnes Buzyn, informează AFP.
Economica.net - mie, 20 sept. 2017, 12:30
Un pachet de ţigări va costa 10 euro în Franţa, în 2020

‘Vom armoniza preţul pachetului de ţigări, în special preţurile cele mai mici, printr-o creştere medie de 35 de eurocenţi până la 7,10 euro pe pachet la finele anului, urmând ca în luna martie a anului următor să fie introdusă o nouă majorare de un euro’, a declarat Agnes Buzyn, pentru postul de radio Europe 1.

‘Ulterior, vor fi introduse majorări de 50 de eurocenţi în lunile aprilie şi noiembrie 2019, urmate de alte majorări de 50 de eurocenţi în luna aprilie 2020 şi 40 de eurocenţi în luna noiembrie 2020’, a adăugat oficialul francez. Aceste creşteri vor fi decalate în timp ‘pentru a permite oamenilor să se pregătească, să găsească mijloacele pentru a se opri din fumat’, a subliniat ministrul francez al Sănătăţii.

Majorarea preţului mediu al unui pachet de ţigări la 10 euro este unatre din promisiunile de campanie ale preşedintelui francez Emmanuel Macron.

În prezent, cel mai ieftin pachet de ţigări în Franţa costă 6,30 euro, iar pachetul de Marlboro, cea mai comercializată marcă de ţigări acolo şi, totodată, una dintre cele mai scumpe, se vinde cu 7 euro.

În Franţa, 16 milioane de persoane, adică o treime din populaţia cu vârsta între 15-85 ani, fumează (36% din bărbaţi şi 28% din femei).

Acciza pe ţigări, un produs taxat puternic, aduce statului francez aproximativ 14 miliarde de euro pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Grindeanu: România are, de astăzi, peste 1.091 kilometri de autostradă și de drum expres în circulație
Grindeanu: România are, de astăzi, peste 1.091 kilometri de autostradă și de drum expres în circulație
Rețeaua de autostrăzi și drumuri expres în exploatare a României a ajuns la peste 1.091 de kilometri, transmite pe pagina proprie ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Amintim că joi a......
Grupul Lavazza raportează realizarea unei cifre de afaceri de peste 3 miliarde de euro în 2023, în creștere cu 13%. Profitul însă a scăzut
Grupul Lavazza raportează realizarea unei cifre de afaceri de peste 3 miliarde de euro în 2023, în creștere cu 13%. Profitul ...
Consiliul director al Grupului Lavazza a aprobat declarațiile financiare consolidate la 31 decembrie 2023 și a anunțat ...
Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului
Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului
Prevenirea fraudei în mediul corporativ nu este neapărat o chestiune de politici și proceduri, ci ține de crearea unei ...
Boloș: Creșterea numărului de posturi de conducere în instituțiile publice poate fi făcută dacă sunt îndeplinite două condiții cumulative (Video)
Boloș: Creșterea numărului de posturi de conducere în instituțiile publice poate fi făcută dacă sunt îndeplinite ...
Creşterea numărului de posturi de conducere de la 8% la 10% în instituţiile publice poate fi făcută doar dacă în ...