Ungaria ameninţă că va da în judecată CE pe tema cotelor obligatorii de migranţi

Ungaria va da în judecată Comisia Europeană şi se va opune cotelor obligatorii de reinstalare a migranţilor dacă Bruxellesul nu le scoate de pe ordinea de zi, a declarat vineri prim-ministrul Viktor Orban, relatează Reuters.
Economica.net - vin, 28 oct. 2016, 10:45
Ungaria ameninţă că va da în judecată CE pe tema cotelor obligatorii de migranţi

Potrivit lui Orban, guvernul său se va folosi de un referendum recent în Ungaria, în care marea majoritate a celor care au votat au respins cotele UE, pentru a contesta decizia Bruxellesului. Prezenţa la vot a fost prea mică pentru ca acest referendum să fie validat, aminteşte Reuters.

Potrivit lui Orban, există un impas cu privire la această problemă chiar acum şi Robert Fico, prim-ministrul Slovaciei, care deţine preşedinţia prin rotaţie a UE, urmează să propună o soluţie până la următorul summit UE din decembrie.

Orban a declarat la radioul public că în cazul în care Comisia Europeană nu renunţă la ideea cotelor, ‘atunci vom opune rezistenţă… nu vom îndeplini (decizia UE) şi vom da în judecată Comisia’.

‘Va avea loc o dezbatere juridică serioasă dacă o populaţie străină poate fi impusă poporului unui stat membru al UE împotriva voinţei acestuia’, a notat el. ‘Va fi o luptă grea şi pentru aceasta avem nevoie de o Constituţie’ modificată, a adăugat el.

Orban a spus că decizia de a accepta migranţi este o chestiune de suveranitate naţională şi a adăugat că doreşte să amendeze Constituţia Ungariei luna viitoare pentru a interzice instalarea de migranţi în ţara sa.

Premierul ungar a răspuns la afluxul de migranţi anul trecut prin sigilarea frontierelor sudice ale Ungariei cu un gard de sârmă ghimpată şi desfăşurarea a mii de militari şi poliţişti. El a declarat că Ungaria, cu rădăcinile ei creştine, nu vrea să ia un număr mare de musulmani şi că aceştia reprezintă un risc de securitate, aminteşte Reuters.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul ameninţă să răspundă ”în câteva secunde” Israelului cu ”arme neutilizate până acum”
Iranul ameninţă să răspundă ”în câteva secunde” Israelului cu ”arme neutilizate până acum”
Autorităţile iraniene au avertizat în ultimele ore că vor răspunde "în câteva secunde" cu "arme neutilizate până acum" unor posibile represalii ale Israelului după atacul iranian cu drone......
Joe Biden presează Congresul să adopte planul său de ajutor pentru Ucraina. Zelenski avertizează că țara sa riscă să piardă războiul
Joe Biden presează Congresul să adopte planul său de ajutor pentru Ucraina. Zelenski avertizează că țara sa riscă ...
Joe Biden a reiterat luni un apel presant Congresului pentru a adopta un buget de zeci de miliarde de dolari ca ajutor militar ...
Șeful AIEA: Ne apropiem „periculos de un accident nuclear”la Zaporojie
Șeful AIEA: Ne apropiem „periculos de un accident nuclear”la Zaporojie
"Ne apropiem periculos de un accident nuclear" la Zaporojie, a avertizat luni şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie ...
Israelul va răspunde atacului iranian, confirmă şeful Statului Major israelian
Israelul va răspunde atacului iranian, confirmă şeful Statului Major israelian
Israelul va răspunde Iranului pentru atacul efectuat de acesta cu peste 300 de drone şi rachete, a declarat luni şeful ...