Ungaria: UE critică clasarea unei anchete privind deturnările de fonduri europene

Uniunea Europeană a criticat miercuri clasarea de către Ungaria a unei anchete privind presupuse deturnări de fonduri europene de către o societate deţinută în coproprietate de un apropiat al premierului Viktor Orban, estimând că această decizie ilustrează o lipsă de independenţă a instituţiilor ungare, relatează AFP.
Economica.net - mie, 07 nov. 2018, 17:46
Ungaria: UE critică clasarea unei anchete privind deturnările de fonduri europene

Anunţată marţi, această clasare este „surprinzătoare”, a postat pe Twitter preşedinta Comisiei de control bugetar a Parlamentului European, Ingeborg Grassle, subliniind că raportul Oficiului de luptă antifraudă a Uniunii Europene (OLAF), la originea procedurii, conţinea „probe solide”.

Jandarmul anti-fraudă al UE a dezvăluit în ianuarie „grave nereguli” şi fapte de „conflicte de interese” privind un vast contract de asigurare a iluminatului public pentru municipalităţile ungare cofinanţat prin fonduri europene, sub egida Ministerului Mediului şi al Energiei.

Compania ungară care a câştigat majoritatea acestor contracte între 2011 şi 2015, Elios Innovative, era la momentul respectiv deţinută în coproprietate de un ginere al lui Viktor Orban, Istvan Tiborcz.

Un purtător de cuvânt al poliţiei ungare, Kristof Gal, a anunţat marţi că procedura s-a soldat cu neînceperea urmăririi penale, ancheta stabilind că „niciun delict nu a fost comis”.

Această concluzie „întăreşte îndoielile privind independenţa autorităţilor însărcinate cu impunerea respectării legii în Ungaria şi confirmă necesitatea unui instrument real pentru protejarea intereselor UE”, apreciază Ingeborg Grassle.

Într-un comunicat trimis AFP, guvernul ungar a denunţat joi aceste acuzaţii „calomnioase” ale OLAF, subliniind că „mai multe luni de anchetă” au stabilit că „raportul Elios era o simplă intrigă politică a Bruxellesului” pentru a încerca să-l destabilizeze pe Viktor Orban.

Opoziţia ungară a estimat, la rândul său, că clasarea dosarului dovedeşte că anumiţi apropiaţi ai puterii sunt „de neatins”. Aceasta a făcut apel la ţară să adere la instituţia Parchetului european, menit să ancheteze asupra fraudelor financiare.

La fel ca alte cinci capitale, Budapesta a refuzat până în prezent să se asocieze acestui organism, invocând riscul unor atingeri aduse „suveranităţii sale”. Membră a UE din 2004, ţara este una din principalele beneficiare ale fondurilor structurale.

Criticii lui Orban îl acuză frecvent pe acesta că a construit un sistem clientelar favorizând un cerc de apropiaţi, printre care şi ginerele său, care este şi proprietarul unui mare parc imobiliar, notează AFP.

Liderului naţional-conservator ungar, al cărui regim a fost caracterizat drept unul de „democraţie iliberală”, i s-a reproşat şi faptul că a limitat independenţa justiţiei de la revenirea sa la putere, în 2010.

Te-ar mai putea interesa și
Depozitele la bănci au crescut cu 4,5%, în martie 2024 – date BNR
Depozitele la bănci au crescut cu 4,5%, în martie 2024 – date BNR
Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna martie 2024 cu 0,3% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 584,458 miliarde de lei, iar faţă de aceeaşi perioadă a......
Tesla promite noi maşini, „mai accesibile”, chiar dacă a renunţat la low-cost-ul Model 2
Tesla promite noi maşini, „mai accesibile”, chiar dacă a renunţat la low-cost-ul Model 2
Constructorul american de automobile electrice Tesla a anunţat, marţi seara, că va introduce noi modele la începutul ...
Imigranţii calificaţi ajută economia spaniolă să devanseze alte economii europene
Imigranţii calificaţi ajută economia spaniolă să devanseze alte economii europene
Spania este ţara cu cea mai mare rată a şomajului din Europa, însă, pentru Sara Hernandez, un arhitect de sisteme informatice ...
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata a crescut în primele două luni ale acestui an cu 3,2%
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata a crescut în primele două luni ale acestui an cu 3,2%
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut în primele ...