Ungaria va înfiinţa până în ianuarie 2020 un nou sistem de tribunale administrative

Ungaria va înfiinţa până în ianuarie 2020 un nou sistem de tribunale administrative şi în acest an va adopta un cadru legislativ pentru acest sistem, a declarat joi ministrul ungar al justiţiei, Laszlo Trocsanyi, citat de Reuters.
Economica.net - joi, 20 sept. 2018, 09:59
Ungaria va înfiinţa până în ianuarie 2020 un nou sistem de tribunale administrative

Potrivit ministrului ungar, vor exista opt tribunale regionale şi o nouă înaltă curte administrativă.

„Dorim să creăm un sistem de curţi administrative foarte eficient”, a adăugat Trocsanyi.

Acesta a respins preocupările în sensul că posturile de judecător din noile tribunale vor fi ocupate de magistraţi loiali guvernului condus de Viktor Orban.

„Mă văd nevoit să resping afirmaţiile că guvernul va selecta anumite persoane (pentru a deveni judecători) care să ia decizii în favoarea guvernului”, a asigurat ministrul. „Când am depus jurământul în parlament, am jurat că mă voi consacra pregătirii de legi care să fie conforme cu statul de drept”, a subliniat el, adăugând că independenţa judecătorilor este garantată în Constituţia ţării.

Anunţul vine după ce săptămâna trecută Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a denunţat punerea în pericol a valorilor democratice de către Ungaria şi a cerut Comisiei Europene să reacţioneze prin lansarea aşa-numitei proceduri a articolului 7, în baza unui raport elaborat de eurodeputata ecologistă Judith Sargentini care detaliază o listă lungă de ‘îngrijorări’ referitoare la încălcarea libertăţilor şi valorilor UE în presă, în universităţi, împotriva minorităţilor, a migranţilor, dar şi în materie de corupţie şi de independenţă a justiţiei.

Laszlo Trocsanyi a mai notat joi că tribunalele administrative fac parte din sistemul judiciar al mai multor state din Uniunea Europeană, inclusiv Austria şi Franţa, şi a insistat că noii magistraţi vor fi aleşi pe baza competitivităţii demonstrate prin examen.

El a mai menţionat că Ungaria are în vedere diverse modele pentru desemnarea judecătorilor, dar în ce-l priveşte îl consideră cel mai apropiat de cel ungar pe cel folosit în Austria, unde ministrul justiţiei are doar un rol limitat în ce priveşte numirea magistraţilor.

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul tranzacțiilor cu monede cripto
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul ...
Statele Unite şi Regatul Unit investighează tranzacţii cu criptomonede în valoare de circa 20 de miliarde de dolari care au fost efectuate printr-un instrument de schimb virtual stabilit în......
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același interes și față de carnea de pui importată
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același ...
Sectorul avicol românesc este în pericol, în urma controalelor repetate ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia ...
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Producătorul chinez de smartphone Xiaomi Corp. a început joi să comercializeze primul său automobil electric, pariind ...
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Constructorul auto american Ford a anunţat joi că analizează posibilitatea de a produce un nou automobil de teren (SUV) ...