Uzina Dacia a produs 500.000 de motoare Energy TCe 90

Uzina Mecanica şi Şasiuri Dacia a marcat în luna iulie 2015 producţia a 500.000 de motoare Energy TCe 90, cu care sunt echipate modelele din gama Dacia şi Renault, au anunţat, marţi, reprezentanţi ai fabricantului, citaţi de Agerpres. 
Economica.net - mar, 01 sept. 2015, 07:32
Uzina Dacia a produs 500.000 de motoare Energy TCe 90

În prezent, motoarele Energy TCe 90 produse la Mioveni echipează modelele din gama Dacia (Logan, Logan MCV, Sandero şi Sandero Stepway), dar şi din gama Renault (Clio IV, Twingo). Aproximativ 80% din producţie a fost livrată la export. 

Motorul Energy TCe 90 se mai fabrică şi la uzina Renault din Valladolid, Spania. 

‘Motorul Energy TCe 90 este unul cu care echipele Uzinei Mecanica şi Şasiuri se mândresc. Este un motor fabricat în România: o mare parte dintre piesele integrate (carterul de distribuţie, semela, capacul chiulasă, carterul cilindri, capacul palier, volanta şi arborele cotit) sunt realizate la Dacia. Uzina de la Mioveni a fost prima uzină din cadrul Grupului, la nivel mondial, care a produs acest motor, începând din iulie 2012. În prezent, linia de fabricaţie este adaptată pentru o capacitate de 450.000 de unităţi pe an’, arată Philippe Nottez, directorul Uzinei Mecanica şi Şasiuri, într-un comunicat remis AGERPRES. 

Cu o concepţie inovatoare, propulsorul TCe 90 cântăreşte cu 15 kg mai puţin decât un motor de putere echivalentă. Acesta asigură reprize şi acceleraţii suple şi energice, îmbinând plăcerea de a conduce cu un consum scăzut de combustibil (5,8 l/ 100 km, în ciclu urban, şi 4,6 în ciclu extra-urban). Nivelul emisiilor de CO2 este cuprins între 112 şi 115 g / km, în funcţie de model. 

Întinsă pe o suprafaţă de 18 hectare, Uzina Mecanica şi Şasiuri Dacia este cea de-a doua uzină situată pe platforma industrială de la Mioveni (alături de Uzina Vehicule Dacia) şi prima uzină mecanică din cadrul Grupului Renault în lume din punct de vedere al diversităţii proceselor. 

Uzina are 3.900 de angajaţi, din care 27% femei. În cele patru departamente de fabricaţie ale Uzinei sunt produse piesele brute din aluminiu, se asamblează motoarele şi cutiile de viteze, se montează punţile faţă şi spate, osiile şi cadrele GMP (grup moto propulsor) pentru vehiculele din gama Dacia, Renault şi Nissan asamblate la Mioveni şi în alte uzine din lume. 
Uzina foloseşte sistemul de producţie comun uzinelor din cadrul Alianţei Renault – Nissan, Alliance Production Way

Te-ar mai putea interesa și
Grindeanu: România are, de astăzi, peste 1.091 kilometri de autostradă și de drum expres în circulație
Grindeanu: România are, de astăzi, peste 1.091 kilometri de autostradă și de drum expres în circulație
Rețeaua de autostrăzi și drumuri expres în exploatare a României a ajuns la peste 1.091 de kilometri, transmite pe pagina proprie ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Amintim că joi a......
Grupul Lavazza raportează realizarea unei cifre de afaceri de peste 3 miliarde de euro în 2023, în creștere cu 13%. Profitul însă a scăzut
Grupul Lavazza raportează realizarea unei cifre de afaceri de peste 3 miliarde de euro în 2023, în creștere cu 13%. Profitul ...
Consiliul director al Grupului Lavazza a aprobat declarațiile financiare consolidate la 31 decembrie 2023 și a anunțat ...
Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului
Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului
Prevenirea fraudei în mediul corporativ nu este neapărat o chestiune de politici și proceduri, ci ține de crearea unei ...
Boloș: Creșterea numărului de posturi de conducere în instituțiile publice poate fi făcută dacă sunt îndeplinite două condiții cumulative (Video)
Boloș: Creșterea numărului de posturi de conducere în instituțiile publice poate fi făcută dacă sunt îndeplinite ...
Creşterea numărului de posturi de conducere de la 8% la 10% în instituţiile publice poate fi făcută doar dacă în ...