Vânzare în lipsă şi cumpărări în marjă, posibile din 2 august pe piaţa de capital din România

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi Depozitarul Central (DC) anunţă posibilitatea de a derula din 2 august operaţiuni de împrumut de instrumente financiare, respectiv vânzare în lipsă şi cumpărări în marjă, într-un cadru de reglementare nou şi flexibil, care va permite investitorilor să beneficieze de orice tendinţă a pieţei, potrivit unui comunicat al celor două instituţii, potrivit Agerpres.
Economica.net - vin, 29 iul. 2016, 15:36
Vânzare în lipsă şi cumpărări în marjă, posibile din 2 august pe piaţa de capital din România

În acest sens, BVB şi DC au parcurs toate etapele necesare modificării reglementărilor proprii şi au primit toate avizele necesare de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi Banca Naţională a României (BNR).
Participanţii la sistemul de tranzacţionare şi decontare vor oferi aceste operaţiuni la discreţie.

‘Vânzarea în lipsă reprezintă un element indispensabil unei pieţe de capital dezvoltate. Aceasta creează noi posibilităţi pentru investitori, prin protejarea valorii investiţiilor şi prin şansa de a câştiga din tranzacţionarea speculativă intensivă. Împrumutul de instrumente financiare va genera noi venituri pentru creditori şi o siguranţă a vânzărilor în lipsă pentru piaţă. Încheierea procesului de reglementare marchează o realizare semnificativă în modernizarea pieţei de capital româneşti şi deschide calea participanţilor la piaţă să utilizeze aceste posibilităţi mult aşteptate’, a declarat Ludwik Sobolewski, director general Bursa de Valori Bucureşti.

Printre cele mai importante modificări aduse reglementărilor BVB sunt: posibilitatea de a efectua operaţiuni de vânzare în lipsă pentru instrumentele financiare admise la tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti, indiferent de tipul şi caracteristicile acestora; posibilitatea de a introduce ordine de vânzare în lipsă fără restricţii de preş, volum minim sau tip de ordin; eliminarea obligativităţii marcării specifice a ordinelor de vânzare în lipsă.

‘Această nouă realizare îmbunătăţeşte calitatea infrastructurii pieţei de capital, făcând-o mai competitivă faţă de alte pieţe din Europa de Est şi atrage atenţia jucătorilor internaţionali. Trecerea României din antecamera fluxurilor globale de capital spre familia pieţelor economiei libere şi deplin funcţionale reprezintă un parcurs istoric şi aşteptăm cu nerăbdare continuarea cooperării productive cu participanţii la piaţă, cu Autoritatea de Supraveghere Financiară şi cu factorii de decizie politică’, a spus Lucian Anghel, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti.

Printre cele mai importante modificări aduse reglementărilor DC sunt: eliminarea obligaţiei utilizării unui contract standard de împrumut şi transmiterea acestuia la Depozitarul Central; posibilitatea de a efectua operaţiuni de împrumut cu toate instrumentele financiare înregistrate în sistemul Depozitarului Central; constituirea de garanţii pe o arie mai largă de instrumente financiare; extinderea scopurilor pentru care se pot realiza operaţiuni de împrumut; eliminarea numărului maxim de zile lucrătoare aferente unui împrumut de instrumente financiare;

‘Variantă îmbunătăţită a serviciului de împrumut de acţiuni aduce flexibilitate, răspunde cerinţelor pieţei şi asigură cadrul necesar creşterii lichidităţii, o cerinţă pe care piaţa românească de capital trebuie să o îndeplinească pentru a trece la statutul de piaţa emergentă. Acest proiect este rezultatul efortului tuturor actorilor pieţei – reglementatori, infrastructuri, intermediari – fiind o dovadă a faptului că scopul comun de a dezvolta piaţa financiară din România pune la aceeaşi masă toate părţile implicate şi generează o cooperare eficientă’, a declarat Silvia Buicănescu, director general Depozitarul Central.

Din anul 2014, Depozitarul Central a pus la dispoziţia participanţilor o nouă facilitate pentru operaţiunile de împrumut de instrumente financiare, ce permite vizualizarea ofertelor de împrumut şi a caracteristicilor acestora.

Vânzarea în lipsă presupune vânzarea unor titluri pe care un investitor nu le deţine, cu anticiparea de a realiza profit din diferenţa de preţ dintre vânzarea în lipsă şi cumpărarea viitoare a instrumentelor financiare. Vânzarea în lipsă implică un împrumut prealabil de acţiuni sau alte instrumente financiare prin intermediul unui cont în marjă şi vânzarea lor, urmând ca ulterior, aceste acţiuni să fie cumpărate din piaţă şi restituite brokerului. Cumpărările în marjă se efectuează pe baza unui credit acordat de broker clientului, astfel încât investitorul să poată realiza achiziţii.

Te-ar mai putea interesa și
Secretarul de stat Blinken respinge acuzaţia că SUA aplică un dublu standard pentru Israel
Secretarul de stat Blinken respinge acuzaţia că SUA aplică un dublu standard pentru Israel
Secretarul de stat american Antony Blinken a negat luni că Statele Unite folosesc un dublu standard la aplicarea legislaţiei în cazul acuzaţiilor de încălcare a drepturilor omului de către......
Rusia avertizează Europa că are un răspuns pregătit dacă activele îi vor fi confiscate pentru a sprijini Ucraina
Rusia avertizează Europa că are un răspuns pregătit dacă activele îi vor fi confiscate pentru a sprijini Ucraina
O aliată a preşedintelui Vladimir Putin a avertizat marţi Europa că a întocmit deja legislaţie pentru a răspunde dacă ...
APCE cere eliminarea obligativităţii instalării celui de-al doilea contor pentru prosumatori
APCE cere eliminarea obligativităţii instalării celui de-al doilea contor pentru prosumatori
Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie (APCE) solicită eliminarea obligativităţii instalării celui ...
Eleco din Marea Britanie a preluat Vertical Digital și Sons of Coding, companii românești de dezvoltare software
Eleco din Marea Britanie a preluat Vertical Digital și Sons of Coding, companii românești de dezvoltare software
Eleco, furnizor specializat de software listat pe piața Alternative Investment Market a London Stock Exchange, preia Vertical ...