Veşti bune pentru românii care cumpără online din străinătate. Parlamentarii UE vor să schimbe legea

Comisia Europeană lucrează la elaborarea unor măsuri prin care să limiteze actualele practici din comerţul online prin care clienţii unor state membre sunt împiedicaţi prin diverse metode să cumpere din aşte ţări europene. În viitor este posibil să putem cumpăra de la Zara, H&M sau Bershka Spania, chiar dacă avem astfel de magazine virtuale şi în România.
Economica.net - D, 10 apr. 2016, 20:58
Veşti bune pentru românii care cumpără online din străinătate. Parlamentarii UE vor să schimbe legea

Comisia Europeană s-a angajat ca, în prima jumătate a acestui an, să adopte o legislaţie prin care să pună capăt blocării geografice nejustificate prin care comercianţii online refuză accesul unor clienţi din alte state membre pe site-ul lor. Primele propuneri, ce urmează a fi discutate lunile viitoare în Consiliul UE şi în cadrul Comisiei Europene, se vor referi la situaţiile în care clienţii care doresc să cumpere de pe un site din afara ţării lor sunt redirecţionaţi automat spre un site local al aceleiași companii, unde găsesc, de obicei, preţuri diferite. Totodată, europarlamentarii vor încerca să găsească soluţii pentru a preveni apariţia situaţiilor de genul celor în care comercianţii refuză să livreze un produs în afara ţării. 

Un al doilea draft de proiect legislativ va avea în vedere modalităţi prin care consumatorii pot fi ajutaţi să acceseze conţinut audio-video, precum filme sau emisiuni sportive, atunci când se află într-o ţară diferită de cea din care este înregistrat site-ul. 

Potrivit unei investigaíi recente a Comisiei Europene, 38% dintre retailerii online care au participat la anchetă strâng informaţii despre localizarea clienţilor lor pentru a le folosi la blocarea geografică. „Pe piaţa comună europeană nu am accepta să ne arătăm paşaportul atunci când cumpărăm dintr-un magazin fizic şi nici nu am plăti un preţ mai mare pentru un kilogram de carne pentru că provenim dintr-o anumită ţară. Din păcate însă, aceste lucruri se întâmplă atunci când cumpărăm online. Într-o Rezoluţie din ianuarie anul acesta, Parlamentului European a luat în considerare cererea noastră de a stopa blocările geografice nejustificate. Acum este tiumpul ca europarlamentarii să se ţină de cuvânt”, se arată într-un comunicat al Organizaţiei Consumatorilor Europeni (BEUC).

Cum se face blocarea geografică

Atunci când un comerciant online nu vrea, din diverse motive, să vândă către clienţi din anumite state membre au la dispoziţie mai multe metode, toate legale, în momentul de faţă. Spre, uneori, consumatorii pot avea acces la site, dar nu pot achiziționa produse sau servicii de pe site-ul respectiv. Consumatorul poate fi, de asemenea, redirecționat spre un site local al aceleiași întreprinderi cu prețuri diferite sau cu un alt produs sau serviciu. În alte cazuri, dacă nu se refuză vânzarea, se utilizează practici de geolocalizare, și drept urmare sunt aplicate automat prețuri diferite pe baza localizării geografice. Se poate ajunge astfel la situaţii în care clienți ai serviciilor online de închiriere a unui autoturism dintr-un stat membru plătesc mai mult pentru a închiria același autoturism într-o anumită destinație decât clienții online dintr-un alt stat membru.

Pe lângă toate acestea, blocarea geografică este, la bază,  unul dintre instrumentele folosite de întreprinderi pentru a segmenta piețele în funcție de frontierele naționale. „Prin limitarea posibilităților de alegere și a opțiunilor consumatorilor, blocarea geografică reprezintă o cauză majoră de nemulțumire a consumatorilor și de fragmentare a pieței interne. (…) Considerăm că sunt necesare măsuri ambițioase și specifice de îmbunătățire a accesului la bunuri și servicii, îndeosebi prin eliminarea practicilor de blocaj geografic nejustificate și a discriminărilor de preț în funcție de localizarea geografică sau de naționalitate, care adesea au drept efect generarea unor monopoluri și folosirea de către consumatori a unor conținuturi ilegale;”, se arată în Rezoluţia Parlamentului European din 19 ianuarie 2016 referitoare la pregătirea unui act legislativ privind piața unică digitală.

Potrivit sursei citate, interzicerea blocării geografice nu ar trebui însă să oblige un comerciant cu amănuntul să expedieze produse din magazinul său online către un anumit stat membru dacă el nu are niciun interes să își vândă produsele în toate statele membre și preferă să aibă o activitate mai restrânsă sau să vândă numai clienților aflați în apropierea magazinului său.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO. Ingineri Thales din România contribuie la IRIS², programul european strategic pentru comunicații securizate prin satelit
VIDEO. Ingineri Thales din România contribuie la IRIS², programul european strategic pentru comunicații securizate prin ...
Thales Alenia Space, unul dintre principalii parteneri industriali ai programului european IRIS², va furniza echipamentele principale pentru comunicațiile guvernamentale destinate celor 330 de......
Schimbări majore la Allianz Țiriac, locul doi în asigurări. Pleacă cel vechi om din conducere. Cine îi va lua locul
Schimbări majore la Allianz Țiriac, locul doi în asigurări. Pleacă cel vechi om din conducere. Cine îi va lua locul
Schimbări majore la Allianz Țiriac, locul doi în piața asigurărilor din România și cea mai profitabilă companie. ...
Primii bucureșteni care intră gratis în noul parc acvatic din Pantelimon: Robert Negoiță a făcut anunțul despre data deschiderii
Primii bucureșteni care intră gratis în noul parc acvatic din Pantelimon: Robert Negoiță a făcut anunțul despre data ...
Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, anunță că parcul acvatic din cartierul Pantelimon se deschide pe 1 octombrie ...
Consumul populaţiei a devenit o frână pentru economia românească în primul semestru – Concordia
Consumul populaţiei a devenit o frână pentru economia românească în primul semestru – Concordia
Consumul populaţiei, motorul tradiţional al creşterii economice româneşti, a avut în primul semestru din 2026 o contribuţie ...