Vicepreşedinte al Băncii Mondiale: România trebuie să-şi diversifice sursele de creştere economică

România a progresat mult în ultimii 25 de ani, însă trebuie să continue eforturile, în special în ceea ce priveşte infrastructura, educaţia şi incluziunea socială pentru a ajunge în categoria ţărilor cu venituri ridicate, potrivit vicepreşedintelui Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală, Cyril Muller. 
Economica.net - Dum, 06 nov. 2016, 12:40
Vicepreşedinte al Băncii Mondiale: România trebuie să-şi diversifice sursele de creştere economică

Într-un interviu acordat AGERPRES, în cursul vizitei la Bucureşti cu ocazia sărbătoririi a 25 de ani de parteneriat între România şi Banca Mondială, Cyril Muller a vorbit despre importanţa egalităţii de şanse în educaţie, a asistenţei sociale bine direcţionate, dar şi a accesului tuturor la justiţie, indiferent de regiunea în care locuiesc.

Acesta a subliniat că România are nevoie să continue pe calea unui management macroeconomic bun, deoarece altfel va fi foarte dificil să crească şi să îmbunătăţească standardul de viaţă al populaţiei.

Totodată, oficialul Băncii Mondiale a apreciat evoluţia economică a României din perioada recentă, însă a atras atenţia că, pe viitor, trebuie să îşi diversifice sursele de creştere economică.

AGERPRES: Cum a evoluat, în opinia dumneavoastră, România în ultimii 25 de ani?
Cyril Muller: Ultimii 25 de ani ne-au învăţat că în România pot avea loc evoluţii importante. Dacă în urmă cu 25 de ani, în 1991, cineva ar fi spus că, în 2016, România va fi membră a Uniunii Europene de nouă ani deja, nimeni nu ar fi crezut.

Deci, cred că acesta este primul lucru pe care îl pot spune, că în cei 25 de ani s-au petrecut multe lucruri, şi multe pozitive. Aş vrea să menţionez câteva aspecte. Primul este acela că România, care este acum parte a Europei, a fost capabilă să crească foarte repede din punct de vedre economic, pentru o perioadă lungă de timp. Asta înseamnă că, după contracţia iniţială, care a avut loc la căderea zidului Berlinului şi cortinei de fier, după criza de la început, dureroasă pentru mulţi oameni, au avut loc multe îmbunătăţiri în condiţiile de trai ale românilor.

Care sunt domeniile în care văd cele mai multe progrese? România a avut succes în tranziţia către economia de piaţă. Dacă mă uit la prietenii mei români, aceştia sunt antreprenori. Românii sunt bine înzestraţi pentru a vorbi limbi străine. Când am vizitat România, student fiind, am mers cu trenul din loc în loc şi mă întrebam dacă mă voi înţelege cu cineva. Peste tot unde am mers, fie cu franceza, engleza sau germana, am putut să mă înţeleg cu aproape toată lumea. Deci cred că România s-a descurcat bine din punct de vedere economic.

În al doilea rând, deşi s-au realizat multe în ceea ce priveşte accesul la educaţie, având în vedere că, în prezent, oamenii aleg învăţământul superior în număr mai mare decât în anii precedenţi, iar beneficiile în domeniul sănătăţii de asemenea s-au îmbunătăţit mult, mai sunt aspecte la care trebuie să se lucreze.

Dar acestea sunt unele dintre lucrurile care arată că viaţa oamenilor s-a îmbunătăţit în această perioadă.

Citeşte mai departe pe Agerpres.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...