VIG a înregistrat în primul semestru o scădere cu 3,1% a subscrierilor în România

Grupul austriac de asigurări Vienna Insurance Group (VIG), liderul pieţei româneşti de asigurări, a înregistrat în primul semestru din acest an o scădere a primelor brute subscrise în România cu 3,1% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, până la 258,5 milioane euro, dar şi-a majorat profitul cu 63%, potrivit rezultatelor financiare publicate marţi de grup.
Economica.net - mar, 22 aug. 2017, 07:10
VIG a înregistrat în primul semestru o scădere cu 3,1% a subscrierilor în România

Vienna Insurance Group deţine în România companiile de asigurări Asirom, Omniasig şi BCR Asigurări de Viaţă. Anul trecut, VIG a preluat şi AXA Life Insurance, filiala din România a grupului francez AXA specializată în asigurări de viaţă.

Evoluţia din primul semestru vine după o creştere solidă subscrierilor VIG din România în 2016, cu 24,4% faţă de anul anterior, până la 533,4 milioane euro, şi după o scădere a primelor brute subscrise în România în primul trimestru cu 7,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2016.

În raportul din primul trimestru, grupul austriac a justificat scăderea afacerilor din România prin plafonarea instituită de guvern pentru tarifele RCA, care a avut un impact negativ asupra evoluţiei primelor.

Guvernul a plafonat, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, preţurile RCA în perioada 18 noiembrie 2016 – 18 mai 2017, la presiunea patronatelor din transportul rutier.

De asemenea, VIG a obţinut pe piaţa românească, în primul semestru, un profit înainte de impozitare de 5,8 milioane euro, în creştere cu 62,9% faţă de prima jumătate a anului trecut.

În 2016, grupul austriac a înregistrat în România un profit înainte de taxe de 3,5 milioane euro, după pierderi de 46,4 milioane euro în 2015.

Pentru VIG, piaţa din România – pe care este lider detaşat – este a cincea ca importanţă pe care activează, după Austria, Cehia, Slovacia şi Polonia, unde afacerile depăşesc semnificativ nivelul de pe piaţa românească.

La nivelul întregului grup, VIG a subscris prime de 4,97 miliarde euro în primele şase luni, în creştere cu circa 1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Profitul înainte de impozitare al întregului grup austriac a fost de 220,5 milioane euro, în creştere cu 10% faţă de primul semestru al anului trecut.

„Creşterea profitului s-a datorat în principal îmbunătăţirii ratei combinate şi a rezultatului financiar. Creşteri semnificative ale profitului s-au înregistrat în special în România (+62,9%) şi Polonia (+58,4%)”, arată raportul grupului.

Te-ar mai putea interesa și
China vrea ca viitorul secretar general al ONU să fie dedicat multilateralismului și nu aliniat unei singure superputeri, cu aluzie la SUA
China vrea ca viitorul secretar general al ONU să fie dedicat multilateralismului și nu aliniat unei singure superputeri, ...
China a declarat vineri că viitorul secretar general al Naţiunilor Unite trebuie să fie "ferm angajat multilateralismului" şi "nu aliniat excesiv cu politicile unei singure superputeri", o aluzie......
Purtătoarea de cuvând a NATO, Allison Hart: Lucrăm cu SUA pentru a înțelege detaliile deciziei forțelor armate din Germania
Purtătoarea de cuvând a NATO, Allison Hart: Lucrăm cu SUA pentru a înțelege detaliile deciziei forțelor armate din ...
Purtătoarea de cuvânt a NATO, Allison Hart, a scris sâmbătă pe platforma X că Alianţa lucrează cu SUA pentru a înţelege ...
Industria auto germană cere detensionarea urgentă a relațiilor dintre UE și SUA, după ce Trump a anunțat că va crește taxele de import, iar Bruxelles-ul a amenințat cu contramăsuri
Industria auto germană cere detensionarea urgentă a relațiilor dintre UE și SUA, după ce Trump a anunțat că va crește ...
Industria auto din Germania a pledat pentru o detensionarea urgentă a disputei tarifare dintre SUA şi Uniunea Europeană ...
Washingtonul aprobă vânzarea de armament în valoare de 8,6 miliarde de dolari către Israel, Qatar, Kuweit și Emiratele Arabe Unite
Washingtonul aprobă vânzarea de armament în valoare de 8,6 miliarde de dolari către Israel, Qatar, Kuweit și Emiratele ...
Departamentul de Stat al SUA a anunţat vineri aprobarea vânzărilor de armament către mai mulţi aliaţi din Orientul ...