Viktor Orban critică politica Uniunii Europene faţă de Rusia: Este foarte clar că Putin şi-a făcut din nou ţara puternică

Premierul ungar Viktor Orban a criticat, duminică, politica Uniunii Europene faţă de Rusia, adăugând că preşedintele rus Vladimir Putin a consolidat anvergura ţării sale la nivel internaţional, relatează site-ul agenţiei Tass, scrie Mediafax. 
Economica.net - Dum, 14 ian. 2018, 14:41
Viktor Orban critică politica Uniunii Europene faţă de Rusia: Este foarte clar că Putin şi-a făcut din nou ţara puternică

„UE nu îşi dă seama că faţă de Rusia este necesar să demonstrăm în acelaşi timp forţă şi disponibilitate de cooperare. Politica europeană faţă de Rusia este greşită, întrucât este prea unilaterală. Ungaria are o influenţă condiţionată, iar decizia este luată de către statele mari din UE, care vor cu siguranţă sancţiuni împotriva Rusiei. Noi am folosit veto-ul (în contextul măsurilor de limitare) pentru a menţine unitatea UE”, a spus Orban într-un interviu pentru publicaţia germană Welt am Sonntag, scrie Mediafax. 

Şeful guvernului de la Budapesta a precizat, în mod ironic, faptul că trebuie să critici liderii ruşi „pentru a fi un bun european”, în timp ce vorbele pozitive, „chiar şi jumătate de frază”, sunt foarte riscante.

„În ciuda acestui fapt, este foarte clar că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi-a făcut din nou ţara puternică, Rusia este din nou un jucător în politica internaţională. Occidentul plasează libertatea în poziţia de vârf. Rusia este în primul rând preocupată de păstrarea unităţii ţării, iar restul poate veni mai târziu. UE nu poate înţelege Rusia”, a mai spus Viktor Orban.

La finele anului 2017, Vladimir Putin i-a trimis un mesaj de felicitare premierului Ungariei, observând că „relaţiile ruso-ungare s-au dezvoltat în mod constructiv în pofida actualei situaţii politice complicate”.

Te-ar mai putea interesa și
România, pe locul doi din UE la producția de floarea soarelui
România, pe locul doi din UE la producția de floarea soarelui
România s-a clasat anul trecut pe locul doi în Uniunea Europeană la floarea soarelui din punct de vedere al producţiei obţinute, după Franţa, şi pe primul loc ca suprafaţă cultivată....
HORNBACH IT HUB în România: Inovație și echilibru global în dezvoltarea tehnologică
HORNBACH IT HUB în România: Inovație și echilibru global în dezvoltarea tehnologică
În era digitală în continuă evoluție, adaptarea rapidă și inovația sunt cheia pentru succesul oricărei companii. ...
Vicepremierul rus spune că Moscova nu are de gând să interzică exporturile de motorină
Vicepremierul rus spune că Moscova nu are de gând să interzică exporturile de motorină
Rusia nu are nevoie să interzică exporturile de motorină, pentru a răspunde la creşterea preţurilor şi posibilele ...
Producţia de cereale a României a crescut în 2023 cu peste 9%, la 20,57 milioane de tone
Producţia de cereale a României a crescut în 2023 cu peste 9%, la 20,57 milioane de tone
Producţia de cereale pentru boabe a României a crescut anul trecut cu 9,1% respectiv cu 1,71 milioane de tone, de la 18,861 ...