Vladimir Putin merge în Germania, pentru o întâlnire cu Angela Merkel

Preşedintele rus Vladimir Putin se va deplasa sâmbătă în Germania pentru a se întâlni cu cancelarul Angela Merkel în vederea unor discuţii despre conflictele din Siria şi Ucraina, a anunţat luni guvernul german, citat de AFP, scrie Agerpres.
Economica.net - lun, 13 aug. 2018, 12:36
Vladimir Putin merge în Germania, pentru o întâlnire cu Angela Merkel

Cei doi lideri sunt aşteptaţi să se întâlnească în jurul orei 16:00 GMT (18:00 ora locală) în Castelul Meseberg, o reşedinţă guvernamentală germană situată la 70 km nord de Berlin.

Purtătorul de cuvânt al cancelariei germane, Steffen Seibert, a precizat doar că se va discuta despre ‘războiul din Siria’ şi ‘situaţia din estul Ucrainei’, precum şi ‘probleme economico-energetice’.

Contactele la cel mai înalt nivel dintre Rusia şi Germania au fost reluate în ultimele luni, în timp ce relaţiile dintre cele două state au fost glaciale din 2014, adică de la începutul conflictului în Ucraina.

Pe fondul destinderii, Angela Merkel s-a deplasat în luna mai la Soci, staţiune celebră pe coasta rusă a Mării Negre, în prima sa vizită în Rusia din 2015.

Ea s-a întâlnit apoi într-o atmosferă discretă cu şeful Statului Major al armatei ruse, Valeri Gherasimov, un oficial rus aflat pe lista cu sancţiuni a UE din cauza conflictului ucrainean, şi cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov. Cei doi responsabili ruşi au fost primiţi apoi la fel de discret şi de către preşedintele francez Emmanuel Macron.

Germania şi Franţa sunt ţări mediatoare ale procesului de pace în Ucraina, care astăzi pare să se afle în impas. Rusia este acuzată că îi sprijină militar pe separatiştii din estul ucrainean în conflict cu Kievul.

O altă temă importantă pentru Berlin şi Moscova este construirea şi punerea în funcţiune către sfârşitul anului 2019 a gazoductului Nord Stream II, pe sub Marea Baltică, ce urmează să aprovizioneze Europa cu gaze ocolind Ucraina. Merkel vrea să obţină asigurări pentru ca Ucraina să rămână un jucător pe piaţa tranzitului de gaze.

În Siria, Germania joacă un rol secundar în coaliţia angajată împotriva grupării jihadiste Statul Islamic, dar ea are relaţii strânse cu actori din regiune, cum ar fi Turcia sau kurzii din Irak. Berlinul găzduieşte, de asemenea, mii de refugiaţi sirieni.

Te-ar mai putea interesa și
Vicepremierul rus spune că Moscova nu are de gând să interzică exporturile de motorină
Vicepremierul rus spune că Moscova nu are de gând să interzică exporturile de motorină
Rusia nu are nevoie să interzică exporturile de motorină, pentru a răspunde la creşterea preţurilor şi posibilele deficienţe în aprovizionarea cu carburant, după ce atacurile cu drone au......
Producţia de cereale a României a crescut în 2023 cu peste 9%, la 20,57 milioane de tone
Producţia de cereale a României a crescut în 2023 cu peste 9%, la 20,57 milioane de tone
Producţia de cereale pentru boabe a României a crescut anul trecut cu 9,1% respectiv cu 1,71 milioane de tone, de la 18,861 ...
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a săpat 855 de metri din primul tunel veritabil de autostradă din România VIDEO
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a săpat 855 de metri din primul tunel veritabil de autostradă din România VIDEO
Constructorul austriac Porr a săpat 855 de metri pe ambele fire ale primului tunel veritabil de autostradă din România, ...
Leferman, Berarii României: Suntem la 20% grad de colectare a ambalajelor SGR puse în piaţă
Leferman, Berarii României: Suntem la 20% grad de colectare a ambalajelor SGR puse în piaţă
Gradul de colectare înregistrat prin Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR) a înregistrat o creştere exponenţială de ...