Volkswagen a încălcat legislaţia privind protecţia consumatorilor în 20 de state din UE – Dieselgate

Comisia Europeană (CE) a descoperit că Volkswagen AG a încălcat legislaţia privind protecţia consumatorilor în 20 de state din UE prin folosirea unui soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, a anunţat publicaţia germană Die Welt, citând surse din interiorul forului comunitar, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 05 sept. 2016, 07:44
Volkswagen a încălcat legislaţia privind protecţia consumatorilor în 20 de state din UE - Dieselgate

Comisarul european pentru piaţă internă, industrie, antreprenoriat şi IMM, Elzbieta Bienkowska, a solicitat în mod repetat grupului Volkswagen să ia în considerare compensarea clienţilor în mod voluntar, dar nu a primit un răspuns încurajator, susţine CE.

De asemenea, forul comunitar apreciază că este de competenţa tribunalelor naţionale să stabilească dacă clienţii pot beneficia în mod legal de compensaţii.

Pentru a se asigura că europenii sunt trataţi corect, comisarul pentru justiţie, consumatori şi egalitate de gen, Vera Jourova, a solicitat informaţii tuturor asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor din UE, în vederea obţinerii de informaţii.

Săptămâna aceasta, Vera Jourova se va întâlni la Bruxelles cu reprezentanţii asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor, a anunţat un purtător de cuvânt al CE. Oficialul european lucrează cu grupurile de clienţi ai VW pentru a presa grupul german să-şi compenseze clienţii din Europa, aşa cum s-a întâmplat în SUA în urma scandalului emisiilor.

Jourova a declarat pentru Die Welt că încă analizează răspunsurile de la statele membre ale UE.

‘Însă, deja se pare că este sigur că Volkswagen a încălcat legislaţia privind protecţia consumatorilor în majoritatea statelor din UE. De aceea cred că este necesar să existe o coordonare a acestui caz la nivel european’, a apreciat comisarul pentru justiţie, consumatori şi egalitate de gen.

Recent, şeful producătorului auto, Matthias Mueller, a respins solicitările ca VW să compenseze clienţii europeni din cauza scandalului emisiilor (Dieselgate), aşa cum s-a întâmplat în SUA. Mueller a declarat, pentru publicaţia germană Welt am Sonntag, că un acord similar ar fi neadecvat şi imposibil din punct de vedere financiar.

‘Nu este acceptabil ca Executivul să nu-şi asume niciun fel de consecinţe reale în urma scandalului emisiilor şi să dea un cec în alb pentru înşelătorii şi decepţii. Trebuie să se explice de ce companiile din Germania nu plătesc amenzi. Nu este în regulă ca şoferii europeni de maşini VW să fie trataţi mai rău ca cei din SUA’, a afirmat Oliver Krischer, parlamentar german de la Partidul Verzilor, de opoziţie.

VW a anunţat recent că va plăti 15,3 miliarde de dolari după ce a recunoscut că ani de zile a folosit un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel în SUA, acceptând să răscumpere vehiculele de la consumatori şi să furnizeze fonduri pentru a stimula producerea autoturismelor ecologice.

Volkswagen face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, după ce a recunoscut că, în perioada 2005 – 2015, a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Te-ar mai putea interesa și
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Stratum Energy România, compania care operează perimetrul de gaze naturale Poduri din județul Bacău, de către Emma Lambda Limited
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Stratum Energy România, compania care operează perimetrul de gaze naturale ...
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care compania cipriotă Emma Lambda Limited intenționează să preia Stratum Energy România LLC, împreună cu Stratum Energy Romania LLC......
Kârgâzstanul a blocat de astăzi funcționarea TikTok, pentru a proteja sănătatea copiilor. Organizațiile neguvernamentale denunță cenzura impusă de Guvern
Kârgâzstanul a blocat de astăzi funcționarea TikTok, pentru a proteja sănătatea copiilor. Organizațiile neguvernamentale ...
Aplicaţia TikTok nu mai funcţionează începând din această joi în Kârgâzstan, la cererea serviciilor de securitate ...
Daniela Dărăban (ACUE): Eficienţa energetică rămâne cel mai bun combustibil pe care această ţară îl are, după care vorbim de investiţii în noi resurse
Daniela Dărăban (ACUE): Eficienţa energetică rămâne cel mai bun combustibil pe care această ţară îl are, după ...
Eficienţa energetică reprezintă cel mai bun combustibil şi abia apoi vorbim despre investiţii în noi resurse, iar în ...
Deși în scădere față de anul trecut, prețurile ouălor continuă să fie ridicate pentru buzunarele românilor
Deși în scădere față de anul trecut, prețurile ouălor continuă să fie ridicate pentru buzunarele românilor
Perioada Sărbătorii de Paște este unul dintre cele două evenimente importante din perspectivă religioasă ce pot reprezenta ...