Volkswagen va relua producţia după ce a ajuns la un acord cu furnizorii

Grupul auto german Volkswagen AG a anunţat marţi că a ajuns la un acord cu doi dintre furnizării săi de componente, punând astfel capăt unui conflict care a afectat producţia de autoturisme Golf şi Passat, informează Reuters.
Economica.net - mar, 23 aug. 2016, 10:42
Volkswagen va relua producţia după ce a ajuns la un acord cu furnizorii

Prevent Group va relua livrările de componente cât mai rapid posibil, iar uzinele Volkswagen afectate vor reveni treptat la un ritm normal de producţie, a precizat grupul german, fără a oferi detalii cu privire la termenii acordului convenit cu furnizorii. La rândul lor, furnizorii Volkswagen: CarTrim, care produce scaune, şi ES Automobilguss, furnizor de piese componente pentru cutii de viteză, au confirmat că s-a ajuns la un acord, fără a preciza însă natura acestuia.

CarTrim şi ES Automobilguss, ambele societăţi controlate de Prevent Group, au acuzat Volkswagen, cel mai mare constructor auto european, că a anulat fără explicaţii şi despăgubiri contractele cu ei şi drept represalii au decis să îşi întrerupă livrările. În urma deciziei celor doi furnizori, Volkswagen a fost nevoit să îşi reducă producţia la şase uzine, ceea ce a afectat aproximativ 28.000 de angajaţi de la VW.

Ministerul german al Economiei a intervenit în acest dosar şi a cerut celor două părţi să-şi soluţioneze rapid disputele.

Analiştii de la UBS au calculat că numai oprirea producţiei la uzina VW de la Wolfsburg timp de o săptămână ar costa până la 100 milioane de euro. Riscul ca veniturile Volkswagen să fie reduse din cauza disputei cu furnizorii vine între-un moment în care grupul german vrea să îmbunătăţească profitabilitatea principalei sale mărci prin reducerea cheltuielilor cu un miliard de euro pe an.

Grupul Volkswagen controlează 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania iar la nivel mondial are peste 600.000 de salariaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Numărul investitorilor participanți la Fondul de Compensare a Investitorilor era de 191.743 la sfârșitul trimestrului unu din 2024
Numărul investitorilor participanți la Fondul de Compensare a Investitorilor era de 191.743 la sfârșitul trimestrului ...
Numărul total al investitorilor raportaţi de participanţii la Fondul de Compensare a Investitorilor la sfârşitul trimestrului I al anului 2024 era de 191.743, în creştere faţă de sfârşitul......
Nicușor Dan: Primăria Capitalei nu a avut bani să plătească factura pe aprilie către Termoenergetica. O să corectăm în lunile mai şi iunie
Nicușor Dan: Primăria Capitalei nu a avut bani să plătească factura pe aprilie către Termoenergetica. O să corectăm ...
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a precizat joi că în luna aprilie nu a fost plătită factura curentă la Termoenergetica, ...
Comisia Europeană vrea să introducă gazele lichefiate în noul pachet de sancțiuni împotriva Rusiei – surse Reuters
Comisia Europeană vrea să introducă gazele lichefiate în noul pachet de sancțiuni împotriva Rusiei – surse Reuters
Următorul pachet de sancţiuni al Comisiei Europene ar urma să propună, pentru prima dată, restricţii cu privire la ...
Producția de cărbune a României a scăzut cu 5,6% în primele două luni din an. Importurile s-au redus și ele cu 2,2%
Producția de cărbune a României a scăzut cu 5,6% în primele două luni din an. Importurile s-au redus și ele cu 2,2%
Producţia netă de cărbune a României a totalizat, în primele două luni ale acestui an, 344.600 de tone echivalent petrol, ...