Wizz Air caută director financiar. Sonia Jerez Burdeus îşi anunţă plecarea din companie la şase luni de la numire

Directorul financiar al companiei aeriene Wizz Air şi-a depus demisia, la şase luni de când a fost numită în funcţie. Motivele plăcării sunt de natură personală, se arată într-un comunicat al companiei remis Bursei de la Londra. 
Andrada Ghira - mie, 14 dec. 2016, 10:30
Wizz Air caută director financiar. Sonia Jerez Burdeus îşi anunţă plecarea din companie la şase luni de la numire

Sonia Jerez Burdeus a preluat funcţia de director financiar al Wizz Air la 1 iunie 2016.

Absolventă de fizică şi inginerie a Universităţii din Barcelona şi a unui program MBA al Universităţii din Chicago, Sonia Jerez Burdeus a fost recrutată de Wizz Air de la Vueling Airlines S.A., membră a International Consolidated Airlines Group S.A., unde a fost, din 2011, CFO şi membru al Consiliului de Administraţie.

Sonia Jerez Burdeus a fost membru fondator al echipei de management Clickair S.A. şi CFO între anii 2006 – 2008, an în care compania a fuzionat cu Vueling.

„Suntem în mod evident dezamăgiți că Sonia Jerez părăseşte compania, dar înțelegem că motivele personale pot avea prioritate asupra vieţii profesionale. Îi mulţumim Soniei pentru contribuţia ei şi îi dorim numai bine”, spune Jozsef Váradi, CEO-ul Wizz Air. 

Motivul invocat de Jerez Burdeus pentru demisie este relocarea în Spania, unde va prelua alt loc de muncă, dar va rămâne în cadrul Wizz Air până la data de 12 martie 2017. Compania a început procesul de recrutare a unui nou director financiar. 

Te-ar mai putea interesa și
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, pregăteşte deschiderea magazinului Momax din Braşov şi face angajări
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, pregăteşte deschiderea magazinului Momax din Braşov şi face angajări
Grupul austriac XXXLutz va deschide în curând al optulea magazin din ţara noastră, la Braşov, unde îşi definitivează echipa de angajaţi, potrivit anunţului de angajare consultat de......
Petrolul s-a ieftinit vineri pe piețele internaționale cu 2 dolari, după ce statele UE au convenit să scoată motorină din rezervele de urgență
Petrolul s-a ieftinit vineri pe piețele internaționale cu 2 dolari, după ce statele UE au convenit să scoată motorină ...
Preţurile petrolului au scăzut vineri cu aproximativ 2 dolari pe baril, după ce statele europene au acceptat solicitarea ...
BMW vine cu plan profund de restructurare. Compania germană plănuiește să reducă nivelurile de management, să dea un rol mai important inteligenței artificiale și să lanseze modele noi
BMW vine cu plan profund de restructurare. Compania germană plănuiește să reducă nivelurile de management, să dea un ...
BMW a prezentat un amplu plan de restructurare bazat pe reducerea nivelurilor de management, utilizarea inteligenţei artificiale ...
Ilie Bolojan: Rezultatele consistente, respectarea angajamentelor şi menţinerea fermă a direcţiei au făcut posibilă menţinerea ratingului de ţară al României
Ilie Bolojan: Rezultatele consistente, respectarea angajamentelor şi menţinerea fermă a direcţiei au făcut posibilă ...
Premierul interimar Ilie Bolojan susţine că, în pofida crizei politice "iresponsabil declanşate de PSD", rezultatele ...