Noul termen pentru deschiderea autostrăzii Bucureşti-Ploieşti: 1 august

Autostrada Bucureşti-Ploieşti ar putea fi dată în funcţiune într-o lună dar cu restricţii de circulaţie, a declarat joi ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, care verifică stadiul lucrărilor pe şantierul Autostrăzii A3.
Economica.net - J, 28 iun. 2012, 08:55
Noul termen pentru deschiderea autostrăzii Bucureşti-Ploieşti: 1 august

„Într-o lună de zile sperăm să armonizăm problemele speciale de siguranţă a circulaţiei pentru că acesta este principalul motiv pentru care nu dăm drumul la circulaţie. Într-o lună de zile sperăm să putem da drumul la circulaţie, iar recepţia finală să se facă potrivit tuturor normelor tehnice”, a precizat Ovidiu Silaghi.

Acesta a explicat că proiectul pentru construcţia Autostrada Bucureşti-Ploieşti este un proiect care ar fi trebuit să fie un bun exemplu de asociere a unor companii româneşti care să le aducă în portofoliu posibilitatea de a participa şi la alte licitaţii de anvergură.

„Din nefericire se pare că asocierea nu a reuşit, iar lucrarea a fost împărţită în mai multe bucăţi, ceea ce ne creează şi nouă o problemă la recepţie deoarece pentru siguranţa circulaţiei au adoptat alte soluţii”, a precizat ministrul Transporturilor.

La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Septimiu Buzaşu, a precizat că deschiderea circulaţiei pe Autostrada Bucureşti-Ploieşti nu se va face chiar în regim de autostradă în sensul că nu va respecta toate facilităţile obişnuite. El a dat asigurări că se va menţine ritmul lucrărilor. „Oricum, timpul a fost foarte scurt. 30 iunie a fost un termen pe care şi l-au asumat constructorii. Contractul este întârziat. Ei ar fi trebuit să termine pe 12 decembrie 2011. Penalizările curg din 15 decembrie”, a explicat Buzaşu.

Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Transporturilor, în şedinţa de Guvern de miercuri, să nu aibă milă şi să nu tolereze amânări la termenele de finalizare a lucrărilor de la autostrăzile Bucureşti-Ploieşti şi Bucureşti-Constanţa iar constructorilor care întârzie să le aplice penalizări.

Autostrada Bucureşti-Ploieşti face parte din Autostrada Bucureşti-Braşov, cu o lungime totală de 173 km, o parte din această autostradă, în lungime de 62 km, urmând să lege municipiul Bucureşti de municipiul Ploieşti. Pentru această porţiune, lucrările au demarat în 2007 pe secţiunea Moara Vlăsiei-Ploieşti pe 42 de km, şi respectiv 2008 tronsonul Bucureşti-Moara Vlăsiei, cu o lungime de 19 km. Pe sectorul Bucureşti-Moara Vlăsiei lucrează consorţiul italian Impressa Pizzarotti/Tirrena Scavi, iar sectorul Moara Vlăsiei-Ploieşti este construit de asocierea Spedition UMB/Pa&Co Internaţional/Euroconstruct ’98/Com-Axa. Valoarea totală a lucrărilor este de 450 milioane euro.

Te-ar mai putea interesa și
Roxana Mînzatu: Comisia Europeană propune ca ziua de 8 august să devină Ziua Europeană de Comemorare a Victimelor Accidentelor de Muncă
Roxana Mînzatu: Comisia Europeană propune ca ziua de 8 august să devină Ziua Europeană de Comemorare a Victimelor Accidentelor ...
Comisia Europeană propune ca ziua de 8 august să devină Ziua Europeană de Comemorare a Victimelor Accidentelor de Muncă, a anunţat, vineri, pe Facebook, Roxana Mînzatu, vicepreşedinte......
Ciucu: Lucrările de punere în siguranță a blocului din Rahova afectat de explozie vor dura 50 de zile
Ciucu: Lucrările de punere în siguranță a blocului din Rahova afectat de explozie vor dura 50 de zile
Lucrările de punere în siguranţă a blocului din Rahova, afectat de explozie, vor dura aproximativ 50 de zile, a anunţat ...
Guvernul menține eliberarea gratuită a primei cărţi electronice de identitate, în limita fondurilor alocate prin PNRR
Guvernul menține eliberarea gratuită a primei cărţi electronice de identitate, în limita fondurilor alocate prin PNRR
Guvernul a aprobat vineri un proiect de hotărâre prin care se menţine eliberarea gratuită a primei cărţi electronice ...
Guvernul crează un fond de rezervă pentru securizarea îndeplinirii jaloanelor din PNRR
Guvernul crează un fond de rezervă pentru securizarea îndeplinirii jaloanelor din PNRR
Guvernul a aprobat, vineri, prin memorandum, instituirea unui mecanism de management al riscului destinat securizării îndeplinirii ...