10 joburi actuale care îți pot schimba viața în 2022

Domeniul către care te orientezi la început de carieră este hotărâtor pentru modul în care aceasta va evolua în viitor. Dacă există o categorie de meserii vechi, care nu vor dispărea probabil niciodată (așa cum este cazul medicilor, avocaților, profesorilor etc.), există și o categorie de joburi relativ noi și în continuă evoluție.
Ion Dobreanu - vin, 25 feb. 2022, 11:48
10 joburi actuale care îți pot schimba viața în 2022

Aici intră toate domeniile care sunt legate de sfera digitală: web designeri, specialiști în IT și cibernetică, specialiști SEO, creatori de conținut online, specialiști PPC etc. Iar pentru a te specializa în astfel de domenii, fie urmezi o facultate de profil, fie urmezi cursuri de specialitate, fie te specializezi la locul de muncă, învățând de la colegii mai experimentați.

Top 10 joburi la mare căutare în 2022

Conform unei analize realizate de LinkedIn, printre meseriile cu cea mai mare creștere în ultimii 4 ani și cu cel mai mare potențial în 2022 și în viitor se numără următoarele:

1. Specialist în vaccinuri

Nici nu este de mirare că domeniul medical se află în căutare de specialişti pentru accelerarea identificării unor formule de vaccin cu maximum de eficiență, în condiții de pandemie. Echipe întregi de cercetători și oameni de știință lucrează fără oprire în acest scop în ultimii aproape 2 ani, în întreaga lume.

2. Manager pentru diversitate și incluziune

Acest trend este în mare creștere în special în SUA și în țările vestice. Jobul presupune să ai în primul rând abilități de leadership, pentru a putea coordona și conduce echipele care susțin inițiativele companiei (este vorba despre companii mari, în general) legate de creșterea diversității, echității și apartenenței în cadrul unei organizații.

3. Manager de marketing pentru clienți

Managerii de marketing pentru clienți colaborează deseori atât cu departamentele de vânzări, cât și cu cele de marketing, planificând și organizând campanii și evenimente prin care clienții sunt stimulați să ajutând la dezvoltarea și executarea programelor care stimulează implicarea clienților, cum ar fi premii și evenimente.

4. Inginer Machine Learning

Inginerii specializați în învățare automată dezvoltă și implementează algoritmi și sisteme de inteligență artificială care rulează automat produse și aplicații.

5. Process Development Scientist

Oamenii de știință specializați în acest domeniu cercetează, dezvoltă și implementează procese prin care să ofere modalități mai bune de a fabrica produse și de a eficientiza procesele operaționale existente.

6. Reprezentanți de Business Development

Reprezentanții de dezvoltare a unei afacerii sunt, de obicei, agenți de vânzări care au ca responsabilități identificarea și contactarea potențialilor clienți.

7. Search Marketing Manager

Managerii de Search Marketing dezvoltă campanii de publicitate plătită pe canalele digitale (cum ar fi campaniile SEO), pentru a stimula vizitatorii să achiziționeze un produs sau un serviciu.

8. User Experience Researcher

Un user experience researcher trebuie să urmărească, să studieze și să interpreteze motivațiile, preferințele și comportamentele utilizatorilor (vizitatorilor), pentru a ajuta la conturarea strategiei de business și la creșterea vânzării produselor.

9. Business System Administrator / Computer Systems Administrator

Acest tip de job se referă la instalarea și mentenanța sistemelor de hardware și software ale unei companii.

10. Analyst Relations Specialist

Specialiștii din acest domeniu identifică analiștii independenți sau firmele independente de cercetare și consultanță, punându-i în legătură cu echipa de marketing intern a unei companii sau cu conducerea superioară.

Următoarele joburi din top sunt în majoritate legate de domeniul digital și financiar. Astfel, se observă o creștere a cererii și a salariilor oferite profesioniștilor specializați în aria digitală și în cea economică, dar și în marketing online. Specialiștii SEO sunt nelipsiți dintre aceștia, fapt confirmat și de constatările agențiilor românești de specialitate, printre care și SEO Cupcake.

Dacă vrei să te asiguri că ții pasul cu timpurile și cu evoluția pieței de muncă, dar și să îți crești șansele de succes în viitor, este momentul să te orientezi și tu către astfel de domenii!

Sursa foto: Pixabay.com

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...