10 rute la care CFR Călători a renunţat în ultimul an

La presiunile FMI, compania a început să taie rutele neprofitabile. Printre acestea, Bucureşti-Olteniţa, Ploieşti Vest-Târgovişte sau Roşiori-Turnu Măgurele. Pe aceste trasee pot intra operatori privaţi, dacă aceştia consideră că pot face profit acolo unde compania de stat a eşuat.
Economica.net - mar, 26 mart. 2013, 22:12
10 rute la care CFR Călători a renunţat în ultimul an

Potrivit memorandumului convenit cu FMI şi Comosia Europeană, CFR Călători trebuie să elimire, în acest an, pierderile opraţionale. Una dintre măsurile pe care compania de stat a trebuit să le ia a fost să înceapă să renunţe la rute neprofitabile. Compania a mai aplicat astfel de măsuri şi în trecut , dar, din acest an, „curăţirea” CFR Călători este un lucru cerut expres de FMI

Astfel, până la 22 martie, acest an, compania a renunţat la 10 rute generatoare de pierderi după cum urmează:

1. Bucureşti – Olteniţa, începând cu 22.03.2012.
2. Ploieşti Vest – Slănic, începând cu 4.02.2012.
3. Ploieşti Sud – Măneciu, începând cu 15.01.2012.
4. Ploieşti Vest – Târgovişte, începând cu 15.01.2012.
5. Băbeni – Alunu, începând cu 01.01.2012.
6. Mărăşeşti – Panciu, începând cu 01.01.2012.
7. Simeria – Hunedoara, începând cu 10.02.2012.
8. Jebel – Liebling, începând cu 01.01.2012.
9. Cărpiniş – Ionel, începând cu 15.01.2012.
10. Roşiori- Turnu Măgurele, începând cu 15.01.2012.

„Pentru toate aceste secţii, CFR Călători înregistra pierderi financiare foarte mari, veniturile încasate erau în raport derizoriu faţă de cheltuielile implicate pentru circulaţia trenurilor”, arată reprezentanţii CFR Călători.

Toate rutele la care CFR Călători renunţă pot fi operate de companii feroviare private, dacă CFR Infrastructură, compania proprietară a şinei de cale ferată, decide să le închirieze.

Pe măsură ce analizele de costuri şi încasări pe fiecare rută vor continua, compania nu exclude să mai renunţe şi la alte trasee.

CFR Călători a fost trecută sub management privat, începând din această lună. Noul management este format din directorul general Valentin Dorobanţu şi preşedintele Alexandra Gătej. Scopul lor este să readucă compania pe profit, moment după care ministerul Transporturilor va lua în calcul şi privatizarea.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...