100.000 de noi locuri de muncă în economia “verde”, în scenariul în care România vizează neutralitatea climatică – strategie
“Se estimează că vor fi create peste 100.000 de noi locuri de muncă verzi până în anul 2050 în scenariul RO Neutră. Majoritatea locurilor de muncă verzi nou generate vor fi locuri de muncă directe ce vor fi create în domeniul construirii, instalării și manufacturării (CIM), precum și în cel al operării și mentenanței (O&M) tehnologiilor verzi necesare pentru implementarea STL. Procesul de decarbonizare a economiei va duce și la crearea de locuri de muncă verzi indirecte care nu necesită cunoștințe sau sarcini specializate în domeniul tranziției verzi. De exemplu, se vor crea noi locuri de muncă în procesul de producției a echipamentelor verzi, locuri de muncă ce vor viza, de exemplu, producerea, manipularea și comercializarea materialelor de care va fi nevoie în realizarea echipamentelor menționate”, arată strategia, document care urmează să fie aprobat prin Hotărâre de Guvern și care a fost pus în dezbatere publică la finalul lunii trecute.
“Majoritatea noilor locuri de muncă verzi directe (aproximativ 35.000 până în 2050, în scenariul Ro Neutră) vor fi create în domeniul capacităților noi de producție energie electrică de tip solar și solar auto și pe acoperiș, cu precăderea în domeniul construirii, instalării și producției acestora”, mai arată strategia. Totuși, pe lângă fotovoltaic (care va angrena și majoritatea locurilor de muncă indirecte) și eolianul și clasicele tehnologii hidro și nucleară vor genera noi locuri de muncă în sectorul operării și mentenanței echipamentelelor energeice deja instalate sau care vor fi nou-instalate. Spre expemplu, industria eoliană va angaja, doar pentru operare și mentenanță, aproape 2.600 de oameni până în 2050, iar în hidrocetrale se vor crea, doar pentru operare și mentenanță, aproape 4.200 de noi locuri de muncă.
Autorii STL au estimat numărul de locuri de muncă verzi care vor apărea “conform metodologiei implementate în lucrarea „Jobs Impact of Green Energy”, publicată de Jaden Kim și Adil Mohommad în mai 2022 în portofoliul de lucrări al Fondului Monetar Internațional, care se bazează pe rezultatele cercetărilor științifice întreprinse de mai mulți autori”.
Scenariul România Neutră vizează atingerea neutralității climatice a României în 2050, prin reducerea emisiilor nete cu 99% comparativ cu nivelul din 1990.
Abia acum se scriu toate stadardele ocupaționale. O face industria, nu statul
“În momentul de față, dacă te duci într-un parc eolian, nu poți să te angajezi pe meseria ta pentru că meseria ta nu există. Dacă te duci într-un parc fotovoltaic, de-abia în ultimii doi ani au apărut meserii. Și iată că încercând să scoatem la suprafață problema pe care noi am întâmpinat-o, astăzi pot să vă spun că avem peste 7.000 – 8.000 de oameni angajați care lucrează în energie eoliană și fotovoltaică și care nu au standarde ocupaționale și o meserie… pe care lucrează, de fapt. Cum pot să atrag fonduri și să specializez oameni pentru că este o meserie care nu există?! Cum pot să am așteptări?”. Asta spunea în primăvară Sebastian Enache, Head of Mergers and Acquisitions în cadrul Monsson Group, unul dintre “pionerii” regenerabilelor de la noi, companie care a pus bazele RESS, (Renewable Energy School of Skills), o școală prin care au trecut cam 1.000 de oameni pe an.
“Iată că de 15 ani avem mai multă energie regenerabilă decât nucleară, nu avem meserii, nu avem universități, nu avem școli și calificări și, separat, vrem să instalăm și mai mult”, mai spunea Enache atunci, afirmând și că până la finalul acestui an speră să apară 12 meserii noi legate de industria regenerabilă, în nomenclatorul oficial – “suntem implicați activ în scrierea de standarde ocupaționale, am reușit în sfârșit să introducem în nomenclatorul de meserii meseriile care există de mult, dar de care nu știa nimeni”.
Citește și: