100 de troleibuze şi 79 de tramvaie noi, în Bucureşti, din fonduri europene, prin Programul Regional Bucureşti-Ilfov. Anunțul PMB

Primăria Capitalei urmează să achiziţioneze, cu fonduri europene, 100 de troleibuze şi 79 de tramvaie noi, prin Programul Regional Bucureşti-Ilfov 2021-2027.
AGERPRES - lun, 08 iun. 2026, 09:55
100 de troleibuze şi 79 de tramvaie noi, în Bucureşti, din fonduri europene, prin Programul Regional Bucureşti-Ilfov. Anunțul PMB

PMB anunţă că, pentru a pregăti cât mai bine achiziţiile, în ultimele zile au avut loc întâlniri tehnice cu reprezentanţii unor furnizori interesaţi de viitoarele licitaţii. Au participat companiile Anadolu, Solaris, BMC şi Automatica Mobility, pentru troleibuze, respectiv Astra, Bozankaya, Skoda şi Pesa, pentru tramvaie, scrie Agerpres.

„Întâlnirile au avut loc după încheierea perioadei de consultare de piaţă a caietelor de sarcini, perioadă în care companiile interesate au transmis observaţii, recomandări şi solicitări de clarificare. Ne dorim să lansăm licitaţiile cât mai curând şi să atragem cât mai multe oferte. De aceea, analizăm toate propunerile primite şi clarificăm din timp aspectele tehnice, astfel încât procedurile să se desfăşoare mai rapid şi mai eficient”, a transmis, luni, administraţia locală, pe Facebook.

Furnizorii pot vizita depourile STB pentru a se familiariza cu infrastructura existentă.

Potrivit PMB, noile vehicule vor fi „moderne”, „accesibile” şi „mai confortabile” pentru călători. Acestea vor avea: aer condiţionat, rampe pentru persoanele cu mobilitate redusă, sisteme audio-video de informare a călătorilor, camere video, validatoare contactless, prize USB, sisteme moderne de siguranţă şi asistenţă la conducere.

Cele 79 de tramvaie noi sunt legate de proiectele pentru modernizarea a aproximativ 50 km de linii de tramvai şi extinderea liniei din Prelungirea Ghencea.

Te-ar mai putea interesa și
Un grup de investiții american va prelua o participație de 42% la clubul spaniol de fotbal Valencia CF
Un grup de investiții american va prelua o participație de 42% la clubul spaniol de fotbal Valencia CF
Clubul spaniol de fotbal Valencia CF a anunţat vineri că un grup de investiţii, susţinut de cofondatorii KKR, George Roberts şi Henry Kravis, va achiziţiona o participaţie de 42% în cadrul......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a reușit să treacă de 66 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a reușit să treacă de 66 ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de vineri, iar valoarea tranzacţiilor ...
Tbi bank intră într-un partneriat cu brandul auto chinez LEPAS, venit de curând în România, prin care oferă credite preferențiale persoanelor fizice pentru achiziția mașinilor
Tbi bank intră într-un partneriat cu brandul auto chinez LEPAS, venit de curând în România, prin care oferă credite ...
Tbi bank anunță că a încheiat un parteneriat cu LEPAS, brand auto din portofoliul grupului chinez Chery, intrat recent ...
Norvegia reia plata granturilor către Ungaria la un deceniu după suspendarea acestora
Norvegia reia plata granturilor către Ungaria la un deceniu după suspendarea acestora
Norvegia a ajuns la un acord cu Ungaria ce permite relansarea unei scheme de granturi, suspendată anterior din cauza unor ...