Încă un lanț românesc care trece de borna de 100 de magazine

14 10. 2025
magazin diana

„Planul este ca, până la finalul anului 2025 să deschidem magazinul cu numărul 100, în pregătirea anului aniversar 2026, când se împlinesc 35 de ani de la deschiderea primului magazin Diana, care îl vom marca printr-un proces de rebranding”, au transmis reprezentanții companiei pentru Economica.net.

Recent, compania românească a deschis magazinul cu numărul 96, după ce a fost finalizată integrării celui de-al doilea magazin preluat de la rețeaua Nialvi, după relansarea unității din Băbeni.

Retailerul este prezent cu magazine în șase județe.

Firmele din grupul Magazine Diana au realizat în 2024 afaceri cumulate de aproape 190 de milioane de euro. Diana S.R.L. a încheiat anul trecut cu afaceri de peste 95 de milioane de euro, Diana Com S.R.L. cu 94 de milioane de euro și Barreco S.R.L. cu 475.000 de euro.

Magazine Diana reprezintă o rețea românească de magazine, cu o tradiție de peste 34 de ani pe piața locală, ce oferă clienților o gamă variată pentru a acoperi toate necesitățile de zi cu zi, dar și o gamă extinsă de produse și preparate din carne Diana. Cu peste 950 de angajați, rețeaua cuprinde 96 de magazine în județele: Vâlcea, Gorj, Dolj, Argeș, Olt și Dâmbovița.

Cine a mai trecut pragul de 100 de magazine

Annabella, lanțul de supermarketuri operat de familia Mutu din Vâlcea, este primul retailer autohton care a trecut pragul de 100 de unități deschise pe plan local. Magazinul cu numărul 100 a fost deschis în toamna lui 2023, când și-a inaugurat și prorpiul parc de retail.

Lanțul românesc aproape că s-a dublat anul acesta, după ce Annabella a preluat 87 de unități Profi și Mega Image din România.

Magazine Diana se află pe locul 18 în topul rețelelor de retail în funcție de cifra de afaceri din 2024, realizat de Revista Progresiv.