15.000 de euro de la stat, pentru bucureşteni. Cum poţi lua banii dacă vrei să rezolvi probleme de mediu în cartierul tău (Programul „În zona ta”)

Bucureştenii care vor să rezolve probleme de mediu în cartierul lor pot primi finanţare de până la 15.000 de euro pentru fiecare proiect selectat în cadrul programului "În zona ta", derulat de Fundaţia Comunitară Bucureşti prin Platforma de mediu pentru Bucureşti, cu susţinerea ING Bank România.
AGERPRES - J, 19 feb. 2026, 14:06
15.000 de euro de la stat, pentru bucureşteni. Cum poţi lua banii dacă vrei să rezolvi probleme de mediu în cartierul tău (Programul

Pentru a accesa un grant în acest program ajuns la cea de-a treia ediţie, grupurile de iniţiativă civică şi organizaţiile non-guvernamentale pot înscrie ideile şi propunerile pentru revitalizarea comunităţii lor până la 1 aprilie 2026, se arată în comunicatul citat de Agerpres.

Ulterior, iniţiativele selectate pentru finanţare vor intra într-un incubator (în perioada 17 aprilie – 31 mai 2026) şi vor beneficia de mentorat şi susţinere din partea unui grup de experţi pentru a-şi transforma ideile în planuri concrete pentru perioada 2026-2027.

Proiectele eligibile pentru a primi finanţare vor fi selectate până pe data de 10 iunie 2026, iar grupurile de iniţiativă sau organizaţiile coordonatoare vor putea începe imediat acţiunile planificate.

„Fiecare dintre noi poate pune umărul la rezolvarea unei probleme de mediu şi la transformarea cartierului în care locuieşte. În ultimii ani, spaţii neglijate au devenit grădini comunitare, au apărut staţii de compostare, au fost create centre de reparaţii şi biblioteci de obiecte, s-au montat panouri fotovoltaice la nivel de bloc şi s-au găsit soluţii pentru a susţine mobilitatea alternativă. Oraşul se schimbă atunci când comunităţile aleg să se implice, iar „În zona ta” este cadrul prin care idei civice pot deveni acţiuni concrete pentru un oraş mai bun de trăit”, susţine Alina Kasprovschi, directoare executivă a Fundaţiei Comunitare Bucureşti, în comunicat.

Pentru ediţia din acest an a programului, bugetul total alocat este de 150.000 de euro şi sunt oferite granturi de până la 15.000 de euro pentru fiecare proiect selectat. Sunt eligibile iniţiative care contribuie la natura urbană şi biodiversitatea oraşului (amenajarea/transformarea de spaţii verzi şi grădini urbane), susţin economia circulară şi gestionarea deşeurilor (centre de reparaţii pentru obiecte de uz casnic, biblioteci de obiecte accesibile comunităţii, cu scopul utilizării în comun, staţii de compostare), adresează schimbările climatice şi infrastructura gri (transformarea de spaţii betonate, panouri fotovoltaice) sau îmbunătăţesc mobilitatea urbană (parcări sau staţii de reparaţie pentru biciclete şi trotinete).

Programul „În zona ta” a susţinut, până în prezent, 23 de proiecte comunitare cu granturi în valoare de peste 300.000 de euro.

Fundaţia Comunitară Bucureşti a finanţat, în 14 ani de activitate, peste o mie de proiecte şi burse din Bucureşti şi Ilfov, cu 38 de milioane de lei. Organizaţia este parte dintr-o mişcare naţională, alături de alte 17 fundaţii comunitare din ţară.

ING Bank România este parte a ING Group, instituţie financiară internaţională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38,4 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...