În două săptămâni vom circula pe o autostradă nouă

13 09. 2012
autostrada_timisoara_lugoj_40846900

Prima secţiune de 9,5 kilometri din tronsonul de autostradă Timişoara – Lugoj, Coridorul 4 Pan-European, va fi deschis circulaţiei în ultima săptămână a acestei luni, a spus directorul Companiei de Autostrăzi Mircea Pop pentru ECONOMICA.NET.
„Lucrările sunt finalizate, acum mai sunt câteva chestiuni birocratice precum avizul consultanţilor şi întocmirea scrisorilor de predare-recepţie. Oricum, în ultima săptămână a acestei luni vom deschide circulaţia pe Timişoara-Lugoj”, a spus Pop.

Dorinel Umbrărescu, constructorul tronsonului de autostradă, confirmă că autostrada va fi deschisă circulaţiei la sfârşitul lunii. „Acum plantăm copacii şi ne ocupăm de peisagistică. Mai e de finalizat şi  drumul judeţean către Giarmata care trece pe sub autostradă dar nu e treaba noastră să-l facem. Categoric autostrada se deschide până la sfârşitul lunii”, arată patronul UMB Spedition.

Constructorii UMB Spedition, compania omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, şi Carena SpA Impresa din Construzioni se angajaseră să termine lucrările la autostradă mai întâi în iulie, apoi în august. Din cauza caniculei care s-a abătut peste România lucrările au fost mult încetinite. Oricum, deschiderea circulaţiei în această lună presupune o devansare a termenelor contractuale, ceea ce este o premieră în România. La semnarea actelor se prevedea ca această secţiune de autostradă să fie predată în aprilie 2013.

Umbrărescu este în pole-position şi pentru câştigarea licitaţiei pentru Lotul 2 al autostrăzii Timişoara-Lugoj în lungime de 25 de kilometri dar şi pentru loturile 2,3 şi 4 ale autostrăzii Lugoj-Deva, de asemenea din Coridorul 4.

Preţul Lotului 1 din Timişoara-Lugoj este de 47 de milioane de euro. Preţul lotului 2 urmează a fi aflat când se publică rezultatele licitaţiei însă există o ofertă foarte mică de doar 3,7 milioane de euro/kilometru. 85% din costuri sunt suportate de UE prin fondul de coeziune.