2025 la Transporturi: 146 km noi de autostradă și drum expres, 75 km de cale ferată recepționați, 13 trenuri noi și 20 de locomotive modernizate pentru CFR Călători
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/12/autostrada-a7-746x420.webp)
„Început sub mandatul lui Sorin Grindeanu și continuat de mine, acest an a stat sub semnul finalizării și recepției multora dintre proiectele lansate în anii anteriori”, spune Ciprian Șerban.
Acesta arată că în 2025 au fost deschiși în total 146 de km de autostradă și drum expres și că România are un nou record în materie de absorbție de fonduri europene, 27,8 mld lei, cu 24% în plus față de anul anterior ( 22,4 mld lei).
„La Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) s-au semnat contracte pentru proiectare și execuție pentru 151,8 km, cu o valoare totală de 16 miliarde lei”, menționează Șerban, probabil referindu-se doar la proiectele semnate în mandatul său.
Potrivit datelor CNIR, anul acesta au fost semnate contracte de proiectare și execuție pentru 190 de kilometri de autostradă și drum expres, în valoare de 23 de miliarde de lei.
De asemenea, din calculele ministrului lipsesc contractele semnate de Compania Națională de Administare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
„În ceea ce privește investițiile în calea ferată (CFR SA), anul acesta au fost recepționați 75 km, iar pe modernizările de tip Quick Wins au fost finalizați 142 km”, continuă Șerban.
Acesta mai amintește și de 13 trenurile noi ajunse în România, probabil de la Alstom și PESA.
„De asemenea, au fost modernizate și livrate pentru CFR Călători 20 de locomotive și 44 de vagoane”, adaugă șeful Transporturilor.
Acesta mai spune că și Metrorex a primit anul acesta alte 7 trenuri noi.
„În Portul Constanța au fost finalizate în acest an mai multe obiective în valoare totală de 130 milioane de lei, din fonduri proprii și fonduri europene”, mai menționează ministrul Transporturilor.