300 de parlamentari – Proiectul reducerea numărului de parlamentari a fost redepus la Senat

Deputaţii USR Cristina Prună şi Claudiu Năsui au redepus la Parlament proiectul de lege care prevede reducerea numărului de parlamentari la 300.
AGERPRES - vin, 30 mai 2025, 12:15
300 de parlamentari - Proiectul reducerea numărului de parlamentari a fost redepus la Senat

„Prezenta iniţiativă legislativă urmăreşte modificarea cadrului normativ privind organizarea şi funcţionarea Parlamentului României, în scopul reflectării rezultatului referendumului naţional din 2009, eficientizării activităţii parlamentare şi al corelării dimensiunii sale cu realităţile demografice şi economice actuale. Necesitatea acestei reforme derivă atât din considerente de ordin constituţional, cât şi din imperativele unei reprezentări mai echitabile a cetăţenilor în procesul legislativ”, se arată în expunerea de motive, scrie Agerpres.

Iniţiatorii mai spun că o altă modificare constă în revizuirea criteriilor de alocare a mandatelor pentru organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale. Proiectul de lege propune o metodă obiectivă de calcul, aliniind pragul pentru minorităţi la media naţională a numărului de voturi necesare alegerii unui deputat în condiţiile generale ale legii.

„Senatorii şi deputaţii se aleg prin scrutin de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale. Norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaţilor este de un deputat la un număr de locuitori care asigură un total de 200 mandate. Norma de reprezentare pentru alegerea Senatului este de un senator la un număr de locuitori care asigură un total de 100 mandate. Numărul locuitorilor care se iau în calcul este conform populaţiei după domiciliu, raportat de Institutul Naţional de Statistică la data de 1 ianuarie a anului precedent anului în care au loc alegeri la termen”, se arată în proiect.

Organizaţiile cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale, legal constituite, care nu au obţinut în alegeri cel puţin un mandat de deputat sau de senator au dreptul, potrivit Constituţiei, la un mandat de deputat, dacă au obţinut, pe întreaga ţară, un număr de voturi egal cu numărul mediu de voturi valabil exprimate pe ţară pentru alegerea unui deputat.

„Numărul mediu de voturi valabil exprimate pe ţară pentru alegerea unui deputat reprezintă partea întreagă, nerotunjită, a raportului dintre numărul de voturi valabil exprimate obţinute la nivel naţional de toate partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale sau organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au întrunit condiţia de prag electoral, voturile valabil exprimate obţinute de candidaţii independenţi care au primit mandate şi numărul total de mandate pentru Camera Deputaţilor potrivit anexei nr. 1”, mai arată iniţiativa legislativă.

Proiectul se află în dezbatere publică la Senat.

Te-ar mai putea interesa și
Scandalul reactoarelor nucleare americane SMR. O nouă declaraţie a premierului Bolojan
Scandalul reactoarelor nucleare americane SMR. O nouă declaraţie a premierului Bolojan
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că proiectul reactoarelor modulare de la Doiceşti are probleme reale care nu pot fi ignorate, subliniind că susţine deciziile fezabile economic......
MR.DIY, unul dintre cei mai mari lanțuri asiatice de magazine cu produse ieftine pentru casă, a deschis primul său magazin din București
MR.DIY, unul dintre cei mai mari lanțuri asiatice de magazine cu produse ieftine pentru casă, a deschis primul său magazin ...
MR.DIY, unul dintre cei mai mari retaileri de produse pentru casa si lifestyle din Asia, a deschis primul său magazin din ...
FOTO Portul Constanța: Asocierea Bawi – Swietelsky a început lucrările de modernizare din etapa a II-a, cu 30 de kilometri
FOTO Portul Constanța: Asocierea Bawi – Swietelsky a început lucrările de modernizare din etapa a II-a, cu 30 de ...
Au început lucrările în cadrul proiectului „Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța – etapa a ...
Germania – Cheltuielile pentru apărare vor depăşi 4% din PIB în 2026, declară ministrul de externe
Germania – Cheltuielile pentru apărare vor depăşi 4% din PIB în 2026, declară ministrul de externe
Ministrul de externe german Johann Wadephul a declarat vineri că guvernul său va cheltui peste 4% din PIB-ul ţării pentru ...