39.800 de joburi disponibile în toată ţara. Care sunt domeniile cu cele mai multe posturi libere

Rata locurilor de muncă vacante a fost în trimestrul al treilea de 0,92%, mai mare cu 0,08 puncte procentuale faţă de trimestrul precedent şi cu 0,14 puncte peste cea din acelaşi trimestru din 2013, numărul locurilor de muncă vacante urcând la 39.800, potrivit Mediafax
Economica.net - vin, 28 nov. 2014, 10:27
39.800 de joburi disponibile în toată ţara. Care sunt domeniile cu cele mai multe posturi libere

Numărul locurilor de muncă vacante este în creştere cu 3.500 faţă de trimestrul anterior şi cu 6.800 faţă de aceeaşi perioadă din 2013.

„În trimestrul III 2014, cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în administraţia publică (2,63%) şi în alte activităţi de servicii (2,59%). În industria prelucrătoare s-a concentrat aproape 28% din numărul total al locurilor de muncă vacante (11,0 mii locuri vacante), iar rata a avut valoarea de 1,03%. Sectorul bugetar a însumat peste o treime din numărul total al locurilor de muncă vacante. Astfel, 6,5 mii locuri vacante se regăsesc în administraţia publică, 5,0 mii locuri vacante în sănătate şi asistenţă socială, respectiv 3,1 mii locuri vacante în învăţământ. La polul opus, cele mai mici valori ale ratei locurilor de muncă vacante s-au regăsit în industria extractivă (0,07%), respectiv în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (0,26%). În ceea ce priveşte numărul locurilor de muncă vacante în industria extractivă (0,04 mii locuri vacante) şi în tranzacţiile imobiliare (0,1 mii locuri vacante) s-au înregistrat cele mai reduse valori”, se arată într-un comunicat al INS.

Prin comparaţie cu trimestrul precedent, cele mai semnificative creşteri ale ratei locurilor de muncă vacante s-au regăsit în activităţile de spectacole, culturale şi recreative (+0,39 puncte procentuale) şi în cele de informaţii şi comunicaţii (+0,32 puncte procentuale). La polul opus, cele mai relevante scăderi le-au înregistrat activităţile de distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (-0,36 puncte procentuale), urmate de cele din agricultură, silvicultură şi pescuit, respectiv hoteluri şi restaurante (-0,14 puncte procentuale pentru fiecare în parte).

În ceea ce priveşte numărul locurilor de muncă vacante, cele mai relevante creşteri ale indicatorului s-au regăsit în activităţile de învăţământ (700 locuri vacante), respectiv în cele de transport şi depozitare şi cele din industria prelucrătoare (600 locuri vacante pentru fiecare în parte), iar diminuări mai importante s-au observat în distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (300 locuri vacante).

Faţă de acelaşi trimestru al anului anterior, atât rata cât şi numărul locurilor de muncă vacante a înregistrat creşteri importante în sănătate şi asistenţă socială (+0,54 puncte procentuale, respectiv +1,6 mii locuri vacante), respectiv în administraţia publică (+0,50 puncte procentuale, respectiv +1,3 mii locuri vacante), iar singura diminuare relevantă a fost observată în distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (-0,58 puncte procentuale, respectiv -0,5 mii locuri vacante).

Citeşte mai departe pe Mediafax

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...