5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 16.01.2013

Economica.net
16 01. 2013
ziare--revista_26881000

ZF: Cine sunt şefii de comisii economice din Parlament, cei care îl vor vota pe „viitorul Isărescu“ şi vor decide membrii Autorităţii de Supraveghere Financiară. Fie că sunt specialişti în inginerie, ştiinţe economice sau juridice, cei mai mulţi dintre preşedinţii comisiilor parlamentare ale guvernului Ponta II şi-au început cariera profesională pe funcţii corelate cu studiile absolvite în principal în sectorul privat. Deşi există printre aceştia şi persoane care şi-au făcut debutul în politică mai târziu, fie în timpul guvernului Năstase sau chiar începând cu anul 2008, majoritatea preşedinţilor comisiilor parlamentare sunt oameni cu experienţă în politică de cel puţin 15 ani.

Capital: De ce nu va aduce „Noua Casă” un nou boom imobiliar. Guvernul Ponta şi-a luat angajamentul de a modifica programul „Prima Casă“ într-unul dedicat exclusiv vânzării de locuinţe noi, scopul fiind acela de a genera construcţia de proiecte rezidenţiale. Jucătorii din piaţa imobiliară privesc pozitiv această schimbare şi se aşteaptă chiar la o dublare a ritmului de vânzări, dar ideea demarării unor noi proiecte rezidenţiale este luată în calcul doar de investitorii care dispun de capital, adică un număr tot mai restrâns.

România liberă: Creşte prăpastia de dezvoltare dintre români şi români. SAR acuză Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS) că în ultimul Raport Strategic Naţional încearcă „să denatureze sau să ascundă” faptul că din 2004, de când România lucrează cu fonduri europene, disparităţile de dezvoltare dintre regiunile României au crescut cu 36%. Dacă nu va fi stopată, această tendinţă va ameninţa coeziunea internă dintre regiunile României, cu consecinţe economice şi politice greu de prevăzut.

Adevărul: INFOGRAFIE Ce afaceri mai merg bine în România. În ce domenii au crescut cel mai mult vânzările, unde au scăzut. Serviciile cu grad înalt de complexitate şi fabricarea de produse cu valoare adăugată mare au avut cele mai consistente creşteri ale cifrelor de afaceri în primele 11 luni din 2012, faţă de aceeaşi perioadă din 2011. În primele 11 luni din 2012, campionii creşterii cifrelor de afaceri au fost operatorii de leasing şi prestatorii de servicii profesionale oferite, de obicei, companiilor mari. Cât priveşte industria, cel mai bine au mers afacerile din domeniul textilelor, confecţiilor metalice sau al fabricării de bunuri de folosinţă îndelungată – electronice, electrocasnice etc.

ZF: SIF-urile s-au întrecut pe sine cu profituri de 150 milioane de euro. Cele cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) listate pe bursă, care controlează o avere de 6 mld. lei (1,4 mld. euro) au obţinut anul trecut profituri cumulate de circa 632,9 mil. lei (aproape 150 mil. euro), în creştere cu 6,8% faţă de anul precedent, iar investitorii se aşteaptă să încaseze dividende consistente şi în acest an din câştigurile record ale SIF-urilor.