5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 16.07.2012

Economica.net
16 07. 2012
ziare_55789_31150800

Capital: Încă un gigant ar putea fugi din haosul românesc. Oficialii Eureko au arătat pentru Capital că acţionarul majoritar analizează inclusiv posibilitatea de a vinde portofoliul sau o parte a portofoliului de clienţi pe care Îl deţine În România. Una dintre cauze o reprezintă impredictibilitatea legislativă. .“ Noi am căutat să identificăm oportunităţi în piaţă. Aceste oportunităţi sunt şi ele variate. De la eficientizare până la, inclusiv, oportunităţi de piaţă care pot însemna achiziţionarea de companii sau, eventual, preluarea unei părţi din business de către altă companie. Au existat discuţii strategice care sunt în plan cu strategia grupului. Sunt discuţii, dar încă nu se poate spune cu certitudine care va fi evoluţia sau ce se întâmplă în următoarea perioadă.“, a spus directorul adjunct al Eureko România, Alexandru Leondari.

ZF: Proprietarul unei companii de 133 mil. euro: „Dacă te aştepţi să facă Guvernul ceva pentru tine trebuie să fii nebun“. Mircea Mihăilescu, proprietarul grupului de firmei Transport Trade Services din domeniul logisticii, transportului fluvial şi feroviar de mărfuri cu afaceri de 92 mil. euro anul trecut, spune că jumătate din încasările sale vin din serviciile prestate clienţilor străini şi că România are o singură şansă: exporturile. „Mai durează mult până vom ajunge la nivelul de trai al nemţilor, care consumă ce produc”, a spus Mihăilescu pentru Ziarul Financiar.

EVZ: Dolarul loveşte mai dur ca euro. În timp ce leul se depreciază faţă de euro, moneda unică pierde teren în faţa dolarului. Din acest motiv, pierderile leului în faţa dolarului sunt dramatice. Cea mai importantă consecinţă este scumpirea petrolului şi a gazelor. În lei, petrolul brent este acum mai scump decât în 2008, când atingea recordul absolut pe pieţele internaţionale. Atunci, barilul costa 150 de dolari, dar la 2,3 lei dolarul preţul total nu depăşea 350 lei pe baril. Acum, la 100 de dolari barilul şi un curs de 3,73 lei/dolar, barilul ajunge să coste peste 380 de lei. În cazul gazelor, vârful dolarului coincide cu cel mai mare preţ cerut vreodată României de Gazprom.

Capital –  Industria auto sub lupa Comisiei Europene: posibile înțelegeri de tip cartel. Oficiali ai Comisiei Europene (CE) au confirmat demararea unor verificări ale mai multor companii furnizoare de componente auto sub suspiciunea de creare a unor monopoluri cu scopul de a fixa prețurile, condițiile de vânzare și aprovizionare și împărțirea piețelor de desfacere. După producătorii de centuri de siguranță, airbag-uri și cablaje, a venit rândul celor de sisteme termice.

ZF: Criza a muşcat din plin din afacerile McDonald’s. McDonald’s, cel mai mare jucător de pe piaţa locală a restaurantelor, a avut anul trecut afaceri de 93,9 milioane de euro, în scădere cu 5,5% comparativ cu 2010 şi cu aproape 15% comparativ cu 2008, cel mai bun an pentru companie pe piaţa locală. Declinul cifrei de afaceri a McDonald’s în România arată că în continuare criza are forţa necesară să lovească chiar şi businessurile cu tradiţie, susţinute de un brand internaţional puternic. Un alt factor care ar fi putut contribui la această scădere este concurenţa puternică venită atât de la alte lanţuri de fast food, cât şi de la restaurantele tradiţionale.