5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 17.10.2012

Prima bătălie între România şi Maroc pentru noua Dacie Sandero Stepway cu volan pe dreapta, băncile măresc comisioanele şi încă un mega-contract de publiciate pe spatele faliţilor de la Oltchim iese la iveală. Citeşte pe larg revista presei din  17 octombrie 2012
Economica.net - mie, 17 oct. 2012, 06:09
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 17.10.2012

ZF – Prima luptă Mioveni vs. Tanger: pentru Sandero cu volan pe dreapta. Renault urmează ca în mai puţin de o lună să prezinte preţurile şi datele tehnice pentru versiunea cu volan pe partea dreaptă a lui Sandero care urmează a fi lansat în Regatul Unit. În timp ce Duster pentru Marea Britanie este produs în India, din raţiuni de costuri, Sandero ar avea şanse să fie exportat de la Mioveni. Miza „luptei” dintre cele două uzine o reprezintă o producţie de cel puţin 30.000 de unităţi şi exporturi de peste 300 de milioane de euro anual.

EVZ: Mega-contract publicitar pe spatele faliţilor de la Oltchim. Conducerea Oltchim ar fi derulat cu un trust de presă un contract publicitar de 200.000 de euro, pe vremea când Codruț Șereș era ministrul Economiei din partea PC. Un contract de o valoare record, de 200.000 de euro pe an, cu acelaşi scop, încheiat când ministru al Economiei era Codruţ Şereş, ar putea fi făcut curând public, au declarat surse pentru Evenimentul Zilei. Ieri, au apărut informaţii despre un altul, de 25.000 de euro pe lună, pentru cinci luni, derulat prin firma Imagine Serv.

Capital: Dacă tot nu mai dau credite, băncile măresc comisioanele. Două dintre cele mai mari bănci din România au majorat substanţial comisioanele pentru conturi aplicând cea mai nouă strategie din mediul bancar: mai bine un comision sigur decât un împrumut riscant. Doar două din primele zece bănci din România au reuşit, anul trecut, să îşi majoreze veniturile obţinute din dobânzi. Tot la două se opreşte şi numărul băncilor ale căror venituri din comisioane nu au crescut faţă de 2010. De altfel, aceste evoluţii au devenit deja o tendinţă începând cu 2010 şi sunt confirmate şi de rezultatele financiare publicate de bănci după primele şase luni ale acestui an.

Adevărul: Licitaţie „vopsită“ la marcajele rutiere. Statul este pe cale să irosească 50 de milioane de euro, atribuind marcarea şoselelor unor firme de casă care folosesc tehnologii de vopsire depăşite. Marcarea şoselelor este de mai multă vreme o afacere înfloritoare pentru firmele abonate la astfel de contracte, pentru că vopselurile folosite se şterg repede şi statul este nevoit să reia mereu finanţarea acestora. Aşa cum drumurile sunt făcute să nu dureze, spre câştigul „regilor asfaltului“, şi marcajele aferente sunt executate astfel încât să dispară cât mai curând, spre câştigul unui grup foarte restrâns de firme.

Gândul: Românii care lucrează în străinătate au trimis acasă peste 36 de miliarde de euro în ultimii opt ani. Câţi bani mai pot ei să trimită în 2012.  Românii plecaţi în străinătate au trimis peste 36,2 miliarde de euro în ţară în ultimii opt ani, echivalentul veniturilor totale încasate de stat în anul 2007, reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR). Anul acesta, nivelul remiterilor din străinătate ar putea ajunge la cel mult trei miliarde de euro, este de părere Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului Mugur Isărescu. „În 2008, remiterile au fost de circa 7 miliarde de euro. Anul acesta nu îndrăznesc să fac previziuni, dar nu cred că vor fi mai mari de 3 miliarde de euro”, a declarat Vasilescu pentru gândul.

Te-ar mai putea interesa și
Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului din Galați lovit de dronă, în ciuda situației excepționale
Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului din Galați lovit de dronă, în ciuda situației excepționale
Generali România a confirmat astăzi că, în urma incidentului grav din Galați petrecut în noaptea dintre 29 și 30 mai 2025, a început procesul de despăgubire pentru apartamentul cel mai grav......
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025 – studiu
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025 – studiu
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025, într-un context marcat de presiune economică, ...
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Roland ...
Vicepreședinte ANAT: Când motorul economiei încetineşte nu e cazul să pui şi frână
Vicepreședinte ANAT: Când motorul economiei încetineşte nu e cazul să pui şi frână
Turismul românesc ar trebui să se consolideze în anii mai grei, iar Guvernul şi ministerul de resort să înţeleagă ...