5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 19.09.2012

Despre situaţia dificilă a sistemului bancar din România, privatizarea Oltchim şi un nou certificat de care ai nevoie dacă vrei să înmatriculezi o maşină nouă. Citeşte pe larg revista presei din 19 septembrie 2012.
Economica.net - mie, 19 sept. 2012, 05:36
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 19.09.2012

ZF – Cazul Oltchim: 33 de administratori în 10 ani. Vor răspunde penal? Conducerea executivă a Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) în frunte cu directorul general care a condus compania 20 de ani, Constantin Roibu, este consi­derată principala responsabilă pentru pierderile şi datoriile care au dus la închiderea combinatului şi au făcut ca privatizarea să fie acum unica alternativă la lichidarea companiei. Totuşi, vina pentru situaţia de la Oltchim o poartă în egală măsură cei peste 30 de administratori care s-au perindat în ultimii zece ani prin consiliul de administraţie, majoritatea numiţi politic de către Guvern, care au girat strategia conducerii executive şi deciziile care au dus la înrăutăţirea situaţiei financiare, Guvernele conduse de Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu şi Victor Ponta, care au amânat mereu găsirea unei soluţii pentru Oltchim şi au continuat să finanţeze din bani publici pierderile combinatului.

Capital – Dezastru bancar în România: Suntem printre statele cu cea mai mare rată a creditelor neperformante din Europa. Banca Națională a României a lansat ieri ediția din acest an a Raportului asupra stabilităţii financiare, unde face o radiografie foarte precisă și completă asupra sistemului bancar românesc actual.
Ce anume trebuie reținut: cota de piață a băncilor cu capital majoritar străin a scăzut; pentru prima dată în ultimii ani, cota de piață a băncilor cu capital românesc a depășit-o pe cea a băncilor cu capital grecesc; dacă în tot anul trecut au plecat din sistemul bancar sub 1.000 de angajați, în primele 6 luni ale lui 2012 au părăsit sistemul nu mai puțin de 3.700 de angajați.

Income Magazine: Goana după hrană – ultima criză mondială. Imaginaţi-vă că o pâine ar costa 10 lei, un kilogram de carne de pui 50 de lei şi un kilogram de morcovi 30 de lei. Asta în timp ce veniturile populaţiei rămân aceleaşi. O criză a alimentelor în anul 2012 nu va fi la fel ca foametea din 1946, când românii erau nevoiţi să mănânce papură sau coajă de copac, ci va însemna scumpirea constantă a produselor alimentare până la preţuri prohibitive. Aceasta este „foametea” secolului 21. Noua criză mondială, pe care omenirea ar putea-o traversa în anii ce vin, pe măsură ce seceta pune stăpânire pe agricultura lumii.

Capital: Vrei să înmatriculezi o mașină nouă? Ai nevoie de ”certificat de conformitate”. Registrul Auto Român (RAR) a anunțat astăzi că, începând cu 1 ianuarie 2013, pentru înmatricularea unui vehicul nou persoanele fizice şi juridice vor fi obligate să prezinte un certificat de conformitate pentru a primi Cartea de Identitate a Vehiculului. „RAR informează persoanele fizice şi juridice care vor achiziţiona vehicule noi, (aflate la prima inmatriculare) de la 1 ianuarie 2013, că nu li se va elibera «Cartea de Identitate», dacă, odată cu celelalte acte necesare, nu vor prezenta la RAR şi «Certificatul de Conformitate» al vehiculului în origina”, menționează oficialii Registrului Auto Român.

ZF: Cum a ajuns Institutul Cantacuzino ca de la sute de vaccinuri să nu mai fabrice nimic astăzi. Cine sunt responsabilii? Închiderea liniilor de producţie pentru vaccinuri face România dependentă de importuri şi ex­trem de vulnerabilă în cazul produ­ce­rii unei pandemii. Mai mult chiar, efi­cien­ţa vaccinurilor de import este pusă sub semnul întrebării, deoarece nu sunt testate în România şi nu sunt adaptate populaţiei României. Până acum, Institutului Cantacuzino, consi­derat „vital” pentru România chiar de foşti miniştri ai sănătăţii, nu se înscrie pe lista obiectivelor de importanţă strategică.

Te-ar mai putea interesa și
Piața telecom pierde venituri, mai ales din telefonia mobilă. Câți bani au făcut Orange, Vodafone și Digi
Piața telecom pierde venituri, mai ales din telefonia mobilă. Câți bani au făcut Orange, Vodafone și Digi
Veniturile totale ale operatorilor de telecomunicații din România au continuat să scadă în semestrul I din 2025, confirmând trendul descendent început în 2024, arată datele analizate de......
Turcia, pe cale să devină o putere energetică în zona noastră. Ce are planificat pentru 2026
Turcia, pe cale să devină o putere energetică în zona noastră. Ce are planificat pentru 2026
Turcia anticipează realizări energetice majore în anul următor, inclusiv punerea în funcțiune a primului reactor al ...
Cum au învățat zeci de mii de români să se descurce cu banii. Sute de cursuri gratuite, organizate de ISF în 2025
Cum au învățat zeci de mii de români să se descurce cu banii. Sute de cursuri gratuite, organizate de ISF în 2025
Institiutul de Studii Financiare (ISF) a organozat sute de cursuri în 2025, antrenând elevi, studenti și profesori care ...
Zelenski se întâlnește azi, înFlorida, cu Donald Trump
Zelenski se întâlnește azi, înFlorida, cu Donald Trump
Volodimir Zelenski se întâlneşte duminică cu Donald Trump în Florida pentru a pleda cauza Ucrainei şi a încerca să ...